[ X ]
Dosarul președintelui Judecătoriei Glodeni a ajuns în instanţă
8 August

Procuratura Anticorupţie a finalizat urmărirea penală şi a expediat instanţei de judecată cauza penală de învinuire a Preşedintelui Judecătoriei raionului Glodeni de comiterea coruperii pasive, transmite CURENTUL.

Amintim că, magistratul a fost reţinut în flagrant de procurorii anticorupţie şi ofiţerii CNA, pe 16 aprilie curent, în incinta Judecătoriei din Glodeni, imediat după primirea mitei în sumă de 10 mii de lei, oferită de un inculpat. Acţiunile de urmărire penală au fost realizate în aşa mod, încît au fost documentate atît acţiunile coruptibile ale judecătorului, cît şi ale celui care i-a oferit mita.

Ambii învinuiţi au fost reţinuţi preventiv pentru 72 de ore. Ulterior, deşi procurorii au solicitat plasarea magistratului şi a inculpatului în arest, instanţa de judecată a dispus cercetarea lor în stare de libertate.

Cauza penală în privinţa celor doi inculpaţi a fost trimisă pentru examinare în Judecătoria Glodeni. Astfel judecătorul riscă  o amendă de 200 de mii de lei și pînă la 15 ani de închisoare.

Elena Mocreac

Inapoi la arhiva noutaților