[ X ]
Dorin Chirtoacă nu s-a ţinut de cuvînt nici de această dată
26 Mai

Deşi anterior a anunţat că lucrările de construcţie a străzii pietonale din Chişinău vor fi finisate pînă la 25 mai 2014, la ziua de astăzi acesta sînt departe de a fi pe ultima sută metri. Cel puţin aşa reiese din declaraţiile reprezentanţilor Primăriei municipiului Chişinău, făcute în cadrul şedinţei de astăzi, transmite CURENTUL.

Potrivit şefului direcţiei Arhitectură, Ion Carpov, joia trecută a început pavarea în partea de jos a străzii Diordiţă – unica stradă pietonală permanentă din Chişinău. „Porţiunea de sus sperăm să o terminăm în această săptămînă”, a menţionat acesta.

Întrebat de primarul general Dorin Chirtoacă despre stadiul lucrărilor la capitolul iluminare stradală, Ion Carpov a declarat că toate echipamentele au fost recepţionate, iar lucrările vor fi de scurtă durată. „Totul este în ordine”, a precizat acesta.

Potrivit lui Dorin Chirtoacă, iluminarea pe strada pietonală va fi asemănătoare cu cea din parcul Valea Morilor din capitală.

Curentul.md aminteşte că primarul municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă, a anunţat de mai multe ori termenul limită în care va fi gata strada pietonală din Chişinău, aceasta însă nefiind terminată nici pînă astăzi.

Adrian Platon

Inapoi la arhiva noutaților