Candidatul la funcția de primar general al mun. Chișinău din partea Partidului Liberal (PL), Dorin Chirtoacă, a donat astăzi sînge în cadrul campaniei „Mulțumesc pentru salvarea vieții mele”, dar a făcut şi un anunț neaşteptat, transmite CURENTUL.
Dorin Chirtoacă a declarat că, în această dimineață a decis că nu va mai instala alte panouri noi de publicitate în oraș, iar banii economisiți în acest sens, vor fi donați absolvenților unei școli internat.
”Noi inițial am avut de gînd să începem campania cu instalarea de noi panouri în Chișinău, însă, unele acțiuni ale oponenților ne-au determinat să facem altfel. Banii economisiți pentru instalarea panourilor îi vom transmite Gimnaziului internat din Strășeni, pentru absolvenții acestuia, despre care a fost un reportaj zile trecute, în care absolvenții în condiții destul de grele își sărbătoreau absolvirea”, a precizat el.
Totodată, Chirtoacă a menționat că, deoarece nu se permite de a face cadouri şi donații pe durata campaniei, banii vor fi transmiși imediat după încheierea acesteia.
”Am analizat și am calculat, deoarece nu se fac astfel de gesturi în timpul campaniei, vom face acest lucru imediat după alegeri, indiferent de rezultatul obținut. Pentru ca absolvenții să aibă un mic ajutor, pentru un drum bun în viață. Am calculat și ne-a ieșit suma de 200 mii lei, respectiv îi vom dona după alegeri”, a conchis Chirtoacă.
Andriana Cheptine