Primarul general al municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă, a semnat ieri mai multe dispoziţii potrivit cărora urmează să fie anulate mai multe rute de microbuz, iar numărul de troleibuze şi autobuze să fie mărit. Despre aceasta edilul capitalei a anunţat astăzi în cadrul unei conferinţe de presă, transmite CURENTUL.
Totodată, Chirtoacă a menţionat că îşi vor continua activitatea doar microbuzele care circulă din suburbii.
În cadrul aceleiaşi conferinţe, primarul general a anunţat că Regia Transport Electric din Chişinău, pînă în luna septembrie curent, va suplini numărul troleibuzelor de la 250 pînă la 300 de unităţi. De asemenea, urmează să fie majorat şi numărul autobuzelor de la 100 pînă la 170 de unităţi. Mai mult, ar putea fi puse pe linie mai multe rute de troleibuz şi autobuz care au fost închise de-a lungul anilor.
Referindu-se la orarul transportului public, edilul capitalei a spus că acesta va circula între orele 6 şi 23. Totodată, se examinează extinderea orarului de lucru pînă la ora 24.
În context, Dorin Chirtoacă a menţionat că astfel vor apărea şi 400 locuri noi de muncă, la care pot pretinde şi şoferii de microbuze. „Sînt invitaţi să participe la concurs”, a declarat Chirtoacă.
Primarul general urmează să aibă mîine o întîlnire cu transportatorii privaţi pentru a le comunica decizia luată de Primăria Chişinău. „Sper să nu fie cu bătaie”, a conchis Dorin Chirtoacă.
CURENTUL aminteşte că acum cîteva zile majoritatea rutelor de microbuz din capitală au intrat în grevă, cerînd majorarea tarifului de la 3 la 5 lei.
Adrian Platon