Noul Preşedinte al Consiliului European, Donald Tusk, şi-a exprimat disponibilitatea să efectueze o vizită la Chişinău în lunile ce urmează, înainte de reuniunea Parteneriatului Estic de la Riga, din mai 2015. Anunţul a fost făcut în cadrul întrevederii cu prim-ministrul în exerciţiu, Iurie Leancă, transmite CURENTUL.
Iurie Leancă a ţinut să-l felicite pe Donald Tusk cu ocazia alegerii sale în funcţia de Preşedinte al Consiliului European, fiind la prima întrevedere după învestirea lui în această funcţie. Premierul în exerciţiu şi-a exprimat încrederea în continuarea unei cooperării la fel de constructive şi în noua capacitate a fostului Premier al Poloniei.
Discuţia a vizat subiectele prioritare de pe agenda europeană a Republicii Moldova şi obiectivele pentru continuarea dialogului dintre RM cu UE. Părţile au remarcat faptul că rezultatele scrutinului parlamentar din 30 noiembrie au relevat miza pe care o are Republica Moldova în continuarea procesului de integrare europeană şi perspectiva de aderare la familia comunitară.
Iurie Leancă a menţionat că integrarea europeană va constitui fundamentul activităţii viitoarei coaliţii, printre priorităţile-cheie fiind continuarea reformelor pe plan intern, iar pe cel extern – obţinerea acordului ţărilor membre ale UE pentru trecerea Republicii Moldova în categoria statelor candidate la aderare.
„Monitorizarea şi presiunea din partea UE va fi la fel de importantă ca asistenţa pe care o acordă Moldovei în realizarea acestor reforme”, a precizat Iurie Leancă.
La rîndul său, Donald Tusk a susţinut această poziţie, menţionând importanţa realizării neîntârziate a reformelor demarate, în vederea asigurării ireversibilităţii parcursului european al Republicii Moldova. Donald Tusk a afirmat că va continua să sprijine Moldova să-şi atingă obiectivele şi în calitate de Preşedinte al Consiliului European.
Adrian Platon