[ X ]
(DOC) PSRM a expediat solicitări mai multor instituţii de stat
6 Septembrie

Partidul Socialiștilor din Republica Moldova a solicitat astăzi, oficial, să fie deschise secții suplimentare de votare în străinătate. Adresările au fost expediate Prim-ministrului Republicii Moldova, Pavel Filip, ministrului Afacerilor Interne și Integrării Europene, Andrei Galbur, președintelui Comisiei Electorale Centrale, Alina Russu, dar și șefului Misiunii OSCE în RM, Michael Scanland, transmite CURENTUL.

Într-o postare pe o rețea de socializare, președintele PSRM, Igor Dodon, candidat la președinția RM, a declarat că, oficial, peste 800 000 de moldoveni se află peste hotarele țării.

„Și ei sunt cetățeni cu drept de vot, și ei vor să-și exprime opinia politică, vor să-și aleagă președintele. Numai că numărul secțiilor de votare este disproporționat de jos comparativ cu sutele de mii de moldoveni care trăiesc relativ compact în diferite zone din străinătate”, a precizat el.

Totodată, socialiștii consideră că, acestor cetățeni le sunt limitate drepturile, iar rezultatele alegerilor prezidențiale vor fi serios afectate de lipsa voturilor din diasporă. „Din acest motiv, am solicitat oficial să fie deschise secții suplimentare de votare în străinătate. Vedeți cererea noastră și toate detaliile în documentele atașate. Sper că inițiativa noastră să fie susțină și de alți candidați, de ONG-urile de profil, de CEC. Să facem împreună presiune asupra celor care se tem de voturile diasporei, de oriunde ar fi ea”, a mai scris Dodon.

Andriana Cheptine

Inapoi la arhiva noutaților