Vlad Plohatniuc a împărtăşit publicului o scrisoare pe care a primit-o de la Connie Mack IV, un reprezentant al Congresului SUA, care a felicitat Moldova pentru primele alegeri deschise a candidaţilor, organizate de Partidul Democrat (PD). Despre aceasta, politicianul a relatat într-o postare pe blogul său, transmite CURENTUL.
„Am spus mereu că reformarea clasei politice trebuie să înceapă din interiorul său. Am spus că acest tip de schimbare reală trebuie să se concretizeze prin fapte, nu doar prin vorbe – şi iată că lista noastră pentru Parlament va fi întocmită pe baza rezultatelor votului de duminică”, a menționat Vlad Plohatniuc.
De asemenea, politicianul a menţionat faptul că aproape 100.000 de oameni au venit să voteze la sediile PD, „dornici să participe la un exerciţiu democratic cum nu a mai fost în Republica Moldova”, a mai punctat Plohatniuc.
Potrivit sursei, în câteva zile, PDM se va lansa în campania electorală, mai bine spus, se pregătește pentru o campanie orientată spre o comunicare deschisă cu oamenii, cărora le va prezenta programul lor politic şi modul în care PDM vede creşterea Moldovei.
Tatiana Cocerva