[ X ]
(DOC) Parlamentul şi Guvernul solicită o misiune UE. Iată în ce domeniu!
18 Septembrie

Parlamentul și Guvernul solicită o misiune UE pe justiție pentru evaluarea procesului de reformă a justiției. Un demers în acest sens a fost transmis Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova de către Președintele Parlamentului Andrian Candu și Prim-ministrul Valeriu Streleț, transmite CURENTUL.

Cei doi oficiali argumentează solicitarea prin faptul că evaluarea misiunii UE ar ajuta Republica Moldova să identifice eventualele deficiențe în procesul de reformă a justiției și să ajusteze planul de acțiuni și agenda internă de lucru.

„Ținând cont de faptul că am parcurs mai mult de jumătate de cale, iar Uniunea Europeană a susținut plenar reforma justiției în Republica Moldova, solicităm sprijinul UE pentru evaluarea procesului de implementare a Strategiei de reformă a sectorului justiției, precum și a Programului de suport a reformei justiției. Există consens și voință politică pentru a duce la bun sfârșit reforma justiției”, se arată în demersul șefilor Legislativului și Executivului.

Reforma sectorului justiției este o prioritate pentru Republica Moldova, în acest sens fiind demarată, în 2011, implementarea Strategiei de reformă a sectorului justiției pentru anii 2011-2016.

Scrisoare Delegatie UE_justice peer review

Adrian Platon

Inapoi la arhiva noutaților