[ X ]
[ X ]
[ X ]
(DOC) MAEIE explică pe înțelesul tuturor condițiile în care se poate circula în UE, fără vize
24 Aprilie

În preajma intrării în vigoare a regimului liberalizat de vize cu UE, începînd cu 28 aprilie 2014, Ministerul de Externe și Integrării Europene de la Chișinău a publicat un ghid prin care informează concret despre condițiile în care se poate circula liber în statele membre UE, fără vize, transmite Curentul.md

Documentul publicat, intitulat ”Ghidul tău pentru libera circulație în spațiul european”, conține informații pe scurt despre toate condițiile impuse de acordul privind liberalizarea regimului de vize. La fel, se dă un calcul de zile care pot fi petrecute pe teritoriul unui stat UE.

Potrivit Acordului liberalizat de vize, se poate circula liber în 23 de state din zona Schengen, plus România, Bulgaria, Cipru și Croația. Nu se va putea circula liber doar în Marea Britanie și Irlanda.

Liberalizarea regimului de vize permite călătorii fără viză pentru o perioadă de pînă la 90 de zile în decursul a șase luni/180 zile. Se permite doar călătorii pe o perioadă scurtă, fără dreptul de muncă, studii, reîntregirea familiei sau alte scopuri. Pentru astfel de cazuri vor fi trecute procedurile stabilite de fiecare stat în parte unde doriți să plecați.

În cele zece pagini, Ministerul notează informații pe scurt și pe înțelesul tuturor despre ce trebuie de făcut pentru a trece frontiera cu UE în lipsa unei vize. Totodată, sunt enumerate mai multe recomandări cu privire la acte, interdicții și drepturi.

În cazul în care cetățenii Republicii Moldova vor încălca regulile de ședere, vor fi puși în situația de a părăsi sau de a fi deportați fortaț din țara membră a UE, cu aplicarea interdicției de intrare de la 1 pînă la 5 ani. Nu este exclus să fie aplicate și alte sancțiuni administrative – amenzi, care pot ajunge pînă la 3000 de euro.

Pentru a exclude speculațiile cu privire la solicitările polițiștilor de frontieră, a fost publicată și lista cerințelor, în dependență de scopul vizitei. Astfel, turiștii ar putea prezenta, la solicitarea polițiștilor de frontieră, biletele de călătorie tur-retur, sau dovada rezervării hotelului. În scopuri de vizită a rudelor, la frontieră ar putea fi solicitate informații de contact a persoanei pe care urmează să o vizitați, precum și, în caz de necesitate, ar putea fi solicitată copia permisului de ședere a acesteia. La fel, ar putea fi solicitată confirmarea mijloacelor suficiente de trai pentru perioada de călătorie/ședere, cît și pentru întoarcerea în țara de origine. De cele mai multe ori această sumă nu depășește 50 euro pe zi, în cazul în care persoana are rezervare la hotel.

Pentru a intra în spațiul liberalizat de vize cetățeanul Republicii Moldova trebuie să nu fie pe lista persoanelor care reprezintă amenințare pentru ordinea publică, să nu fie pe lista cărora intrarea este interzisă, să nu fie condamnat în oricare dintre statele UE/Schengen pentru infracțiuni penale pentru care este stabilită o pedeapsă de, minimum, 1 an de închisoare, să nu fie obiectul ordinului de părăsire forțată și să nu existe dovezi că persoana este implicată în activități criminale, sau dovezi care demonstrează astfel de intenții.

În caz de necesitate se poate apela Centrul de Apel al MAEIE, la numărul de telefon 0 80 090990 (din Moldova) sau +373 22 690990 (din alte țări), în intervalul orelor 8:00-17:00, de luni pînă vineri.

Diana Cebotari, stagiară

Inapoi la arhiva noutaților