[ X ]
(DOC) Legea cu privire la finanţarea partidelor şi campaniilor electorale, votată în prima lectură
17 Iulie

Deputaţii moldoveni au votat astăzi, în prima lectură, un proiect de lege cu privire la schimbarea statutului Comisiei Electorale Centrale (CEC), astfel încît să supravegheze modul în care sunt finanţate campaniile electorale dar şi partidele politice, transmite CURENTUL.

Potrivit viceministrului Justiţiei Nicolae Eşanu, proiectul vine să modifice art. 36,37 şi 38 din Codul Electoral, stabilindu-se condiţiile şi limitele de finanţare a campaniilor electorale şi partidelor politice. Astfel, o persoană fizică poate dona maximum 20 de salarii medii pe economie, iar persoanele juridice – 40 de salarii medii pe economie.

Viceministrul Justiţiei a mai menţionat că se modifică şi Legea cu privire la partidele politice. Astfel, în fiecare an, în Legea bugetului va determinată suma pentru finanţarea partidelor, care să nu depăşească 0,2% din veniturile bugetului de stat.

De asemenea, prin acest document se instituie un mecanism care să verifice cum se depun aceşti bani în contul partidelor, dar şi cum sunt cheltuiţi.

CURENTUL.md precizează că modificările operate în legislaţie nu vor fi aplicate în campania electorală din acest an. Pentru a intra în vigoare, proiectul de lege urmează să fie votat în lectură finală.

Adrian Platon

Inapoi la arhiva noutaților