[ X ]
(DOC) Găgăuzia consideră Moldova alt stat!
4 Februarie
foto: victortibrigan.wordpress.com

Noi detalii despre referendumul care a avut loc duminică în autonomia găgăuză – Comisia Electorală Centrală (CEC) a Republicii Moldova a primit o invitaţie de la organul electoral de la Comrat să monitorizeze plebiscitul în calitate de OBSERVATOR INTERNAŢIONAL.      

După cum relatează CURENTUL, o astfel de adresare a fost expediată către CEC de la Chișinău încă în data de 28 ianuarie 2014.

„Comisia Electorală Centrală a UTA Găgăuzia responsabilă de desfășurare a referendumurilor consultative și legislative invită observatori internaționali la secțiile de votare din UTA Găgăuzia în ziua efectuării alegerilor, 2 februarie 2014”, se menționează în invitație, care, din greşeală sau nu, a fost expediată pe adresa CEC de la Chişinău.

CURENTUL precizează: Duminică, în autonomia găgăuză a avut loc un referendum în problema statutului autonomiei în cazul în care Moldova îşi pierde suveranitatea şi privind vectorul politicii externe al ţării. Potrivit organelor electorale de la Comrat, la referendum au participat peste 70% din alegători, majoritatea dintre care au pledat pentru independenţa regiunii, dacă Moldova îşi pierde suveranitatea, şi pentru integrarea euro-asiatică a Republicii Moldova. Autorităţile de la Chişinău au calificat referendumul ilegal.

Adrian Pancu

Inapoi la arhiva noutaților