[ X ]
(DOC) Andrian Candu a depus cererea de demisie din Parlament
9 Iulie

Deputatul Andrian Candu, desemnat recent în funcția de viceprim-ministru, ministru al Economiei, a depus cererea de revocare din funcția de vicepreședinte al Parlamentului și de renunțare la mandatul de deputat, transmite Curentul.md

Cererea a fost depusă marți, 8 iulie 2014. În aceeași zi, la Parlament a fost depus proiectul de hotărîre cu privire la admiterea cererii lui Candu. Proiectul de hotărîre a fost înaintat de Raisa Apolschi, deputat PD, președintele Comisiei juridică, numiri şi imunităţi.

Curentul.md a transmis, luni, 7 iulie curent, că Andrian Candu a fost desemnat în calitate de ministru dar și-a păstrat și funcția de deputat, la care urma să renunțe în termen de 30 de zile. Despre valabilitatea mandatului a confirmat și colegul său de partid, Sergiu Sîrbu.

Proiectul de hotărîre privind cererea de demisie a lui Candu ar putea fi examinată la următoarea ședință a Parlamentului.

Diana Cebotari

Inapoi la arhiva noutaților