Directorul General al Agenţiei pentru Siguranţa Alimentelor (ANSA), Gheorghe Gaberi, a avut o întrevedere cu Iva Stamenova, Manager Proiecte în cadrul Delegaţiei Uniunii Europene la Chişinău, transmite CURENTUL.
Directorul General ANSA a adus la cunoştinţa reprezentantei Delegaţiei UE evoluţia transpunerii în fapt a prevederilor Acordului de Asociere, în aspectul prevederilor ce ţin de activitatea şi obligaţiunile ANSA. În cadrul discuţiei a fost abordat subiectul privind suportul acordat de UE pentru reacreditarea laboratorului „Siguranţă alimente de origine animală” de la Centrul Republican de Diagnostică Vetirinară.
În altă ordine de idei, s-a discutat asupra procesului şi a etapelor parcurse pentru implementarea standartelor ISO-17025 la efectuarea testelor de laborator şi posibila asistenţă la procurarea kiturilor şi a reagenţilor pentru bolile înalt contagioase pentru laboratorul “Sănătatea animală” din cadrul CRDV.
De comun acord, s-a convenit la asistenţa din partea Delegaţiei Uniunii Europene la implementarea Planului Naţional de monitorizare a reziduurilor în produsele de origine animală, condiţie obligatorie pentru exportul produselor alimentare în Uniunea Europeană.
La întrevedere au participat Zenonas Stanevicius, Înalt Consilier UE pentru siguranţa alimentelor în Republica Moldova, Prepeliţa Violeta, asistent proiect, Aliona Vasilica, şef al Direcţiei managementul laboratoarelor şi evaluarea riscurilor şi Ilie Volovei, şef al Direcţiei relaţii internaţionale şi integrare europeană.
Adrian Platon