Ultimele ecouri ale alegerilor parlamentare din 30 noiembrie 2014 se sting încetul cu încetul şi aceasta ne permite să facem deja unele concluzii de ordin general pe marginea rezultatelor scrutinului.
Prima mare concluzie care poate fi făcută este că pe stînga eşichierului politic autohton, după circa două decenii de dominaţie categorică a Partidului Comuniştilor, are loc o reîmpărţire a preferinţelor alegătorilor. PCRM a fost depăşit de către Partidul Socialiştilor din Republica Moldova, care a acumulat circa 21% din voturile alegătorilor, devenind astfel nu doar partidul cu cea mai mare pondere pe stînga eşichierului politic, ci şi partidul cu cea mai mare pondere, în genere, din Republica Moldova.
Eşecul comuniştilor poate fi explicat. În primul rînd, în ultimii ani acest partid a fost părăsit de grupuri importante de personalităţi, care cîndva formau nucleul său. În al doilea rînd, de la conducerea formaţiunii au fost înlăturaţi mai mulţi politicieni, care erau consideraţi ideologii şi strategii partidului. În al treilea rînd, PCRM a avut un mesaj politic extrem de confuz în aceste alegeri, iar în al patrulea rînd, formaţiunea a avut o campanie electorală pasivă, lucru care a fost remarcat de experţi şi analişti în repetate rînduri.
De toate acestea a profitat din plin Partidul Socialiştilor din Republica Moldova, care a avut o campanie activă, un mesaj pro integrarea euroasiatică clar formulat şi a speculat la greu faptul că este miza Rusiei în aceste alegeri, lucru apreciat de către alegătorii po-ruşi din Republica Moldova.
Tot pe stînga eşichierului politic este de remarcat rezultatul destul de bun înregistrat de către Partidul Comuniştilor Reformatori – circa 5%. Tot mai mulţi analişti menţionează că acest rezultat este mai degrabă o expresie a confuziei în rîndurile alegătorilor de stînga, mulţi dintre care au fost induşi în eroare de către denumirea şi simbolica acestei formaţiuni, practic similară cu cea a Partidului Comuniştilor. Aşa sau altfel, dar ca urmare a acestei situaţii, PCRM a pierdut postura de lider incontestabil atît pe stînga eşichierului politic, cît şi în politica moldovenească în general, pe care a deţinut-o constant timp de circa două decenii.
În general, aceste alegeri pot fi considerate o înfrîngere dureroasă pentru forţele de stînga, pro-est din Republica Moldova. Deşi în sumă acestea au acumulat mai mult decît partidele pro-europene, ele vor rămînea în opoziţie. Dacă e să sumăm voturile acumulate de comunişti, socialişti, comuniştii reformatori şi blocul electoral „Alegerea Moldovei – Uniunea Vamală”, vedem că acest rezultat comun este mult mai mare decît cel acumulat de forţele pro-europene. De fapt, această reîmpărţire a votului geopolitic în Moldova coincide aproape perfect cu rezultatele sondajelor, care arată că adepţii integrării euro-asiatice a Republicii Moldova constituie ceva mai mult de jumătate din numărul total de alegători, prevalînd asupra numărului de adepţi ai integrării europene. Această situaţie ar trebui să le dea de gîndit liderilor partidelor de stînga, în perspectiva viitoarelor scrutine.
Pe centru-dreapta şi pe dreapta eşichierului politic lucrurile stau mult mai simplu. Partidul Liberal, în linii mari, şi-a reconfirmat rezultatul său tradiţional – 9-10%, Partidul Liberal Democrat a înregistrat o scădere semnificativă, dar rămîne cea mai influentă formaţiune din tabăra pro-democratică şi pro integrare europeană, iar Partidul Democrat a plusat cîteva procente, situîndu-se cam la jumătate între PLDM şi PL.
Scăderea PLDM de circa 9% (de la 29% în 2010 pînă în la 20% în 2014) poate fi uşor explicată. În urma crizei politice din primăvara anului 2013, acest partid a pierdut o parte din capacitatea „locomotivei sale electorale”, liderul PLDM, Vlad Filat. Chir dacă postura de Prim-ministru al Republicii Moldova a fost preluată de prim-vicepreşedintele formaţiunii, Iurie Leancă şi chiar dacă acesta a crescut rapid ajungînd cel mai influent politician din Republica Moldova, rating-ul său aşa şi nu a ajuns să fie convertit în dividende politice pentru partid. PLDM a acumulat un rezultat similar cu rating-ul liderului acestei formaţiuni, Vlad Filat şi nu este clar dacă în rezultatul înregistrat de formaţiune s-a regăsit cumva şi rating-ul lui Iurie Leancă.
În plus, PLDM a fost dezavantajat enorm de starea de incertitudine care a planat asupra acestei formaţiuni în ultimul circa un an şi jumătate. Informaţiile permanente precum că în PLDM ar exista o rivalitate între Vlad Filat şi Iurie Leancă şi că nu e clar cine dintre ei va fi în continuare liderul formaţiunii, precum şi informaţiile despre o posibilă ruptură în PLDM, au scăzut semnificativ capacitatea de mobilizare a acestei formaţiuni, au demoralizat echipa şi nu i-au permis să se pregătească în modul corespunzător de alegeri, aşa cum a făcut-o în 2010.
Nu în ultimul rînd, rezultatul PLDM a fost afectat de faptul că această formaţiune nu a putut trage foloase de pe urma faptului că reprezentantul său ocupă funcţia de Prim-ministru. În 2010, practic toate mesajele cu tentă pozitivă erau enunţate sau legate‚ într-un fel sau altul, de Primul ministru Vlad Filat şi aceasta s-a expus asupra rezultatului înregistrat de formaţiune în alegeri. În acest an, Iurie Leancă a făcut un pas în urmă şi toate mesajele cu tentă pozitivă (de la scăderea preţului la carburanţi pînă la prelungirea contractului cu concernul rus „Gazprom”) au fost enunţate de vicepremierul Adrian Candu, ministru al Economiei, vicepreşedinte PDM.
Această situaţie, de rînd cu activismul de-a dreptul remarcabil manifestat de PDM în această campanie electorală, au adus respectivei formaţiuni o creştere impresionantă, ea depăşind, în premieră absolută, 15% din voturile alegătorilor. În genere, s-a creat impresia că PDM a fost partidul care a abordat cu cea mai mare seriozitate campania electorală din acest an. S-a văzut clar că PDM a acţionat în baza unei strategii concrete, fiecare efort, fiecare acţiune fiind bine calculată din timp şi aceasta nu avea cum să nu se răsfrîngă pozitiv asupra rezultatului partidului respectiv.
În cazul PL, s-a văzut că scindarea acestui partid, care a avut loc în primăvara anului 2013 şi care s-a soldat cu apariţia Partidului Liberal Reformator, nu a avut nici un efect asupra electoratului formaţiunii. Aceasta a demonstrat încă o dată că pe dreapta eşichierului politic există un segment de electorat consolidat, matur din punct de vedere politic, care-şi poate schimba opţiunea doar sub influenţa unor evenimente de impact major, aşa cum a fost în 2005, cînd creştin-democraţii, ce dominau respectivul segment de electorat, au votat pentru realegerea în funcţia de preşedinte al Republicii Moldova a liderului comuniştilor, Vladimir Voronin.
Pentru restul partidelor, alegerile au fost un simplu exerciţiu, pe care unele dintre ele îl fac periodic pornind de la scopuri numai de ei ştiute, iar altele, în genere, preferă să-l contemple din postura de spectatori pasivi, aşteptînd nu ştiu ce miracole care i-ar scoate din anonimat.
Dumitru Spătaru
