În perioada de 8 – 9 noiembrie s-au desfășurat dezbateri publice la care studenţii basarabeni din oraşele Bucureşti, Constanţa şi Galaţi s-au întîlnit cu parlamentarul George Mocanu şi ministrul Justiţiei, Oleg Efrim, în cadrul iniţiativei „Votez în România pentru Moldova!”, informează CURENTUL.
Astfel, la dezbateri s-a discutat despre vectorul geopolitic pe care-l va alege Republica Moldova după alegerile din 30 noiembrie, oportunităţile de dezvoltare profesională a tinerilor care studiază în afara republicii şi integrarea acestora în câmpul muncii, odată cu revenirea acasă.
Deputatul a vorbit despre Planul PLDM 2020 pentru dezvoltarea Republicii Moldova prin investiţii în educaţie, crearea noilor locuri de muncă, stat de drept – fără corupţie şi integrarea europeană.
„Cea mai inteligentă investiţie este investiţia în educaţie. Cât sunteţi studenţi, profitaţi de toate oportunităţile care apar. Vă îndemn să faceţi stagii de practică pentru că, atunci când ajungeţi să candidaţi pentru un post, angajatorii nu vă întreabă ce note aveţi, dar ce ştiţi să faceţi”, a spus deputatul la întâlnirea cu studenţii basarabeni din Bucureşti.
Totodată, George Mocanu i-a invitat pe studenţi şi absolvenţi să viziteze Parlamentul şi Guvernul în cadrul programului „Tinerii Guvernează”.
CURENTUL.md precizează: Pe 30 noiembrie, cetăţenii moldoveni aflaţi pe teritoriul României sunt așteptați la 11 secţii de votare în 9 oraşe din România: Bucureşti (2), Iaşi (2), Braşov, Cluj, Timişoara, Constanţa, Galaţi, Bacău şi Suceava.
Tatiana Cocerva