Deputaţii fracţiunii parlamentare a Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM) s-au întrunit ieri în şedinţă pentru a discuta mai multe chestiuni cu caracter organizatoric, transmite CURENTUL.
Potrivit unui comunicat al formaţiunii, în cadrul şedinţei au fost abordate subiecte privitoare la organizarea activităţii fracţiunii parlamentare a PLDM, responsabilităţile viitoare ale fiecărui deputat în funcţie de competenţele profesionale, planificarea agendei politice pentru perioada imediat următoare.
La fel, a fost făcut un schimb de opinii asupra priorităţilor legislative imediate ale Parlamentului de legislatura XX.
„S-a discutat şi despre mersul negocierilor pentru formarea unei majorităţi parlamentare pro-europene. În acest context, s-a optat ferm pentru trasarea unor repere clare, care să asigure o mai mare eficienţă şi finalitate procesului de constituire a coaliţiei de guvernare pro-europeană. Având în vedere complexitatea şi amploarea problemelor care urmează a fi soluţionate cât mai prompt, fracţiunea PLDM s-a pronunţat pentru impulsionarea procesului de negocieri, prin aplicarea principiului responsabilităţii, continuităţii reformelor, profesionalismului şi legalităţii, care să aibă drept rezultat votarea în perspectiva apropiată a unui guvern pro-european cu puteri depline”, se menţionează în comunicat.
De asemenea, fracţiunea PLDM s-a pronunţat pentru consolidarea şi eficientizarea controlului parlamentar cu asigurarea depolitizării graduale reale a instituţiilor autonome cu atribuţii de supraveghere, reglementare, control şi exercitare a legalităţii.
Adrian Platon