Deputaţii din fracţiunea Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM) au mers astăzi la Penitenciarul nr. 13 pentru a avea o întrevedere cu deputatul Vlad Filat. Anunţul a fost făcut de preşedintele fracţiunii PLDM, Tudor Deliu, transmite CURENTUL.
Deputatul a spus că, şi de această dată li s-a interzis acest lucru, fără a li se prezenta careva documente în acest sens.
„Şeful-adjunct al Penitenciarului a încercat să ne convingă că este imposibil. I-am cerut să prezinte un document care ne-ar interzice acest lucru, ceea ce nu s-a întîmplat. Ni s-a răspuns că putem să vedem orice deţinut, cu excepţia lui Vlad Filat. Acest fapt ne îngrijorează. Ne îngrădesc dreptul fără nici un temei”, a declarat Deliu.
Mai mult decît atît, deputatul a menţionat că a primit un răspuns şocant la întrebarea despre cum se simte Vlad Filat.
„Am primit un răspuns şocant. Ni s-a spus că, dacă cumva domnul Filat va declara greva foamei, vor fi nevoiţi să-l strămute în altă celulă”, a adăugat el.
În acest sens, Tudor Deliu a spus că va cere insistent să i se prezinte actele legale sau normative şi regulamentele interne care le-ar interzice deputaţilor să se vadă cu Vlad Filat.
„Sînt sigur că răspunsurile vor fi cele care au fost şi astăzi. Nu există nici un act normativ care să stipuleze aceste lucruri şi care să prevadă că dacă un deţinut declară greva foamei să fie strămutat în altă celulă”, a conchis Tudor Deliu.
Adrian Platon