[ X ]
Deputaţii PLDM au depus o nouă sesizare la CC. Hotărîrea Curţii ar putea schimba radical situaţia!
12 Noiembrie

Deputaţii fracţiunii Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM) au depus astăzi o nouă sesizare la Curtea Constituţională, transmite CURENTUL.

„Noi de fapt cerem interpretarea art. 135 din Constituţie, coroborat cu art. 141. La 5 iulie 2000, Parlamentul a adoptat o lege de modificare a Constituţia Republicii Moldova. În acea zi de fapt au fost operate trei modificări la Constituţie şi una din aceste modificări se referea la modul de alegere a preşedintelui Republicii Moldova. Analizînd procedura de vot de acum 15 ani, am constatat că s-au comis încălcări de procedură. S-a încălcat un principiu fundamental şi anume controlul prealabil al iniţiativei de revizuire a Constituţiei. S-a adoptat modificarea la Constituţie şi s-au incluse amendamente care nu au fost anterior avizate de Curtea Constituţională. Considerăm acest lucru inadmisibil”, a declarat Valeriu Ghileţchi.

Mai mult, deputatul liberal-democrat crede că, prin acea încălcare de procedură s-a adus la o serie de crize pe care le avem de la 2000 încoace.

„Cea mai scurtă, justă, simplă şi eficientă cale de a corecta ceea ce s-a greşit acum 15 ani este prin hotărîrea Curţii Constituţionale. Cred că CC ar putea responsabiliza clasa politică ori de cîte ori aceasta încearcă să modifice Constituţia. Dacă Curtea va adopta această hotărîre, ea nu va avea un impact asupra actualului Parlament şi nici asupra mandatului actualului preşedinte”, a adăugat Ghileţchi.

Potrivit lui Valeriu Ghileţchi, termenul de aproximativ patru luni care a mai rămas pînă la sfîrşitul mandatului actualului este suficient pentru a organiza alegeri libere, directe şi universale a preşedintelui ţării.

Adrian Platon

Inapoi la arhiva noutaților