[ X ]
Deputaţii au modificat Regulamentul Parlamentului. Este vizată opoziţia!
28 Iulie

Deputaţii au votat astăzi în lectură finală un proiect de lege privind completarea Regulamentului Parlamentului, transmite CURENTUL.

Astfel, pentru prima şedinţă de plen din fiecare a şasea săptămînă din data începerii sesiunii parlamentare, Biroul permanent va întocmi proiectul ordinii de zi a şedinţei cu includerea doar a chestiunilor propuse de opoziţia parlamentară. În cadrul şedinţelor specificate, propunerile deputaţilor neafiliaţi din opoziţie pot constitui nu mai mult de 10% din proiectul ordinii de zi a şedinţelor de plen.

De asemenea, la întocmirea ordinii de zi vor putea fi incluse şi chestiuni propuse de preşedintele ţării şi prim-ministru, însă cu condiţia că propunerile opoziţiei parlamentare vor avea prioritate.

Chestiunile care nu au fost acceptate de către plenul Parlamentului pentru a fi incluse în ordinea de zi, pot fi înaintate repetat nu mai devreme de 30 de zile calendaristice.

Adrian Platon

Inapoi la arhiva noutaților