Eliminarea lui Vlad Filat din AIE-3 poate fi calificat drept un act de răfuială politică. Declaraţia a fost făcută de deputatul PSRM Vlad Bătrîncea, în cadrul dezbaterii publice cu tema „Profesionalismul organelor de drept, comportamentul clasei politice și al protestatarilor în cazul retragerii imunității și arestării deputatului Vlad Filat, președinte PLDM”, transmite CURENTUL.
Potrivit acestuia, responsabilitatea pentru furtul miliardului este pe seama guvernării, Alianţei pentru Integrare Europeană-3.
„Joi a fost moartea clinică a AIE-3. Eliminarea domnului Filat din AIE-3 poate fi calificat drept un act de răfuială politică între liderii Alianţei. Alianţa este moartă şi nu va mai fi vreodată în această componenţă. Unica soluţie sunt alegerile anticipate. Puterea nou-formată urmează să facă ordine”, a declarat Bătrîncea.
La rîndul său, deputatul democrat Sergiu Sîrbu a spus că, prezenţa Procurorului General, Corneliu Gurin, la prima şedinţă a Parlamentului din sesiunea toamnă-iarnă, a fost o surpriză pentru el.
„Noi am fost şocaţi de ceea ce am văzut în documentele prezentate de Procurorul General. Nimeni nu avea cum să voteze altfel. Parlamentul nu are nici un drept să influenţeze actul justiţiei. Dacă nu votam, acest fapt însemna că noi ne implicăm în efectuarea justiţiei. Noi vrem ca adevărul să iasă la suprafaţă”, a menţionat Sîrbu.
Totodată, acesta a afirmat că, partidul din care face parte nu doreşte denunţarea Acordului Alianţei, precum nici demiterea Guvernului Streleţ.
„Sperăm că şi colegii din PLDM nu vor face careva acţiuni care vor duce la denunţarea Acordului Alianţei”, a conchis Sergiu Sîrbu.
Adrian Platon