Fracţiunea Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM) nu va participa la negocierile pentru formarea unei noi majorităţi parlamentare pînă cînd Consiliul naţional politic nu va adopta o altă decizie. Declaraţia a fost făcută de deputatul PLDM Tudor Deliu, transmite CURENTUL.
„Fracţiunea Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM) s-a conformat cu hotărîrea Consiliului politic naţional şi nu poate să-şi schimbe decizia pînă nu se va întruni şedinţa Consiliului şi dacă va adopta o altă decizie. Fracţiunea acţionează strict în conformitate cu hotărîrea Consiliului politic naţional”, a declarat Deliu.
Parlamentarul a spus că, fracţiunea PLDM rămîne pe poziţiile pe care le-a anunţat anterior.
„Le mulţumim că ne cheamă la negocieri, dar nu cred că are rost să ne cheme atît de mult după ce săptămîni la rînd ne-au blamat atît de mult. Nu mă refer la Partidul Liberal, dar mă refer mai mult la Partidul Democrat şi la toate insinuările care au fost aduse în ultimul timp partidului nostru”, a conchis Tudor Deliu.
Adrian Platon