[ X ]
Deputat PD: Sper mult că în maxim două săptămîni să adoptăm proiectul, ca să nu mai existe speculații
9 Iunie

Deputatul democrat Sergiu Sîrbu califică declarațiile precum că,  alegerile prezidențiale nu vor avea loc, drept speculații nefondate.  Declarații în acest sens au fost făcute, astăzi, pentru presă, transmite CURENTUL.

Sergiu Sîrbu a declarat că, sîmbătă, 11 iunie curent, va avea loc ședința plenară a Comisiei de la Veneția, în cadrul căreia se va discuta și avizul referitor la proiectul Codului Electoral ce ține de alegerile prezidențiale.

„RM a fost invitată la această ședință și eu, personal, voi conduce delegația la ședința Comisiei de la Veneția. Cu siguranță că, avizul va fi pozitiv pentru RM. Imediat cum acest aviz va fi adoptat, la revenire, vom definitiva proiectul pentru lectura a II-a. Evident, vom ține cont de recomandările Comisiei de la Veneția, dar și ale altor actori. Sper mult că în maxim două săptămîni să adoptăm proiectul, ca să nu mai existe speculații”, a precizat el.

Totodată, Sîrbu a informat că, ieri, Comisia Electorală Centrală (CEC) deja a înaintat invitații oficiale pentru toate organismele internaționale pentru a monitoriza alegerile prezidențiale.

„În scurt timp, poate într-o săptămînă – două,  vom confirma și noua componența CEC, astfel, vom avea un organ plenipotențiar, care va pregăti întreg procesul electoral pentru alegerile prezidențiale”, a mai spus Sîrbu.

Andriana Cheptine

Inapoi la arhiva noutaților