[ X ]
Deputat: Altă cale pentru binele ţării, pur şi simplu, nu există!
13 Februarie

Voinţa alegătorilor exprimată în cadrul alegerilor parlamentare din 30 noiembrie 2014 a fost şi rămâne una extrem de clară – o coaliţie de guvernare pro-europeană. Despre asta scrie pe blogul său, vicepreşedintele Partidului Liberal (PL), Veaceslav Untilă, transmite CURENTUL.

„Speranța că fracțiunea comuniștilor ar putea vota un guvern minoritar a plesnit ca un balon de săpun chiar în sala de ședințe a Parlamentului”, scrie Untilă.

Mai mult decât atât, politicianul susţine că urmările crizei politice prin care trece de ceva timp Republica Moldova ar putea fi şi mai grave.

„Eşecul de pe 12 februarie înseamnă că se va prelungi perioada în care ţara va rămâne fără buget, fără politică bugetar-fiscală, fără stabilitate politică, fără un control strict asupra unor procese periculoase de pe piaţa valutară, de pe piaţa produselor farmaceutice, procesele inflaţioniste etc”, adaugă vicepreşedintele PL.

Potrivit acetuia, se impun schimbări imediate de comportament şi poziţionare politică. „Iar asta înseamnă că trebuie urgent demarate negocierile privind constituirea unei noi coaliţii, care va fi majoritară şi care va respecta voinţa alegătorilor exprimată în scrutinul din 30 noiembrie 2014. Numai așa vom putea învesti guvernul şi vom continua cursul de integrare europeană în condiţii de stabilitate politică. Altă cale pentru binele ţării, pur şi simplu, nu există”, conchide Veaceslav Untilă.

Adrian Platon

Inapoi la arhiva noutaților