La Academia de Ştiinţe a Moldovei a fost lansat, recent, Albumul „Dimitrii Kantemir. Contemporan al veacului Luminilor”. Lucrarea este semnată de doctorul habilitat, profesorul universitar Victor Ţvircun, Secretar General al Organizaţiei Cooperării Economice a Mării Negre, transmite Curentul.md
Evenimentul de lansare a avut loc la data de 31 iulie 2014, ora 10:00, în Sala Aurie a Academiei de Ştiinţe a Moldovei.
La eveniment a participat conducerea AŞM, savanţi istorici, personalităţi ale vieţii publice, reprezentanţi ai presei, astfel Prim-vicepreşedintele AŞM, academicianul Ion Tighineanu, care a moderat întreg evenimentul, a menţionat că prezentarea Albumului are o semnificaţie aparte pentru patrimoniul cultural şi credinţa străbună a naţiunii noastre. Cunoştinţele în sfera istoriei Cantemirene, obţinute de către Excelenţa Sa Victor Ţvircun, pe parcursul a 35 de ani de cercetare ştiinţifică, în mare parte influenţate de către aflarea sa în funcţie de Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Moldova în Republica Turcia pe parcursul anilor 2001- 2005, vor da un nou imbold pentru cercetarea avansată a istoriei statului nostru.
În aceeași ordine de idei, Preşedintele Academiei de Ştiințe a Moldovei (AȘM), academicianul Gheorghe Duca l-a felicitat pe autorul Albumului, remarcînd faptul că Victor Ţvircun este un renumit istoric „cantemirolog”, cunoscut atît în Republica Moldova, cît şi peste hotare. Preşedintele Duca a exprimat, totodată, doleanţa ca bibliotecile din ţara noastră să intre în posesia acestui volum necesar elevilor şi nu numai.
La rîndul său, Victor Ţvircun a mulţumit tuturor celor prezenţi la evenimentul de lansare a Albumului, cu titlu special, mulţumind şi apreciind luările de cuvânt pe marginea acestuia.
Lucrarea cuprinde un studiu despre viaţa şi activitatea lui Dimitrie Cantemir, editat în patru limbi (română, rusă, turcă şi engleză) şi mai multe imagini din timpul marelui cărturar, compozitor, enciclopedist, etnograf, geograf, filosof, lingvist, muzicolog, om politic şi scriitor român. „Albumul reprezintă rezultatul a 35 de ani de cercetare ştiinţifică şi didactică. Am lucrat în arhivele din Rusia, România şi Republica Moldova”, a precizat Victor Ţvircun.
Domnul Victor Ţvircun este un savant renumit în domeniul istoriei Cantemirene, cunoscut atît în Republica Moldova, cît şi peste hotare, consacrînd subiectului de expertiză 18 monografii, culegeri de studii şi documente, precum şi aproximativ 230 de articole ştiinţifice, în reviste şi enciclopedii importante naţionale şi internaţionale.
În prezent, acesta lucrează la cartea „Dimitrie Cantemir – ultima legendă”.
Diana Cebotari