„Întreaga responsabilitate pentru demisia guvernului, care a adus la generarea actualei crize politice, o poartă Partidul Democrat din Moldova”. Declaraţia a fost făcută de deputatul liberal-democrat Tudor Deliu, în cadrul unui briefing de presă, transmite CURENTUL.
„Prin votul comun cu socialiştii şi comuniştii, PDM a pus în pericol vectorul european al Republicii Moldova şi şi-a asumat conştient atât lichidarea AIE 3, cât şi toate consecinţele politice ale acestui proces. Acţiunile lor au scos în evidenţă adevăratele scopuri, care le-ar permite în continuare să mimeze reformele, păstrând sub controlul unui grup limitat de lideri, formali sau reali, justiţia selectivă, monopolul mediatic şi economia ţării”, a declarat acesta.
Totodată, acesta califică drept ofensatoare zvonurile de scindare a fracţiunii parlamentare a PLDM.
„În pofida presiunilor, manipulării şi şantajului aplicat, fracţiunea parlamentară a PLDM îşi reconfirmă determinarea de a acţiona solidar, în conformitate cu interesele cetăţenilor Republicii Moldova. Considerăm că PLDM a avut o contribuţie esenţială la implementarea transformărilor pozitive pe durata guvernării. Beneficiind de suportul partenerilor de dezvoltare, au fost realizate multe proiecte importante în toate domeniile de activitate”, a adăugat Deliu.
Potrivit parlamentarului, de rând cu transformările pozitive, au fost admise derapaje şi abateri de la cursul asumat de modernizare a ţării noastre.
„Nu am fost suficient de perseverenţi şi insistenţi în combaterea fenomenului de justiţie selectivă, de utilizare a sistemului anticorupţie în calitate de bâtă politică, de monopolizare a mass-media şi subordonare partinică a instituţiilor independente ale statului. Regretăm că am acceptat prea multe compromisuri, în numele construirii majorităţilor de guvernare, şi recunoaştem că, în mare măsură, este vina partidelor politice faptul că cetăţenii ţării şi-au pierdut încrederea în clasa politică şi în funcţionalitatea statului de drept”, a mai menţionat Deliu.
Deputatul PLDM susţine că, „astăzi parcurgem un moment de cotitură în istoria ţării noastre”.
„Constatând starea de scindare profundă în societate, marele probleme sociale şi economice ale ţării, lipsa unui sprijin popular autentic pentru partidele care şi-au declarat drept obiectiv integrarea europeană, considerăm extrem de importantă aplicarea unei abordări noi faţă de actul de guvernare. Elementul cheie al acestei abordări constă în trecerea clasei politice de partea intereselor poporului, scoaterea de sub control politic a instituţiilor de drept, prezentarea întregului adevăr despre delapidările în sistemul bancar, liberalizarea şi demonopolizarea economiei şi a mass-media. Partidul Liberal Democrat din Moldova rămâne fidel obiectivului asumat de edificare a unui autentic stat de drept, liber şi prosper”, a conchis Tudor Deliu.
Adrian Platon