[ X ]
Delegația Parlamentului participă la sesiunea Adunării Parlamentare a Francofoniei
7 Iulie

Delegația Parlamentului Republicii Moldova participă la sesiunea Adunării Parlamentare a Francofoniei. Cea de-a 41-a reuniune se desfășoară în perioada 7-10 iulie 2015, la Berna, Elveția, transmite CURENTUL.

Din componența delegației fac parte deputații Maria Ciobanu, Vicepreședintele secției moldovenești la Adunarea Parlamentară a Francofoniei și Corina Fusu.

În cadrul sesiunii Adunării Parlamentare a Francofoniei delegația va participa laReuniunea Rețelei femeilor parlamentare din cadrul APF, Reuniunea Comisiei pentru afaceri parlamentare, Reuniunea Comisiei pentru educaţie, comunicaţii şi cultură a APF, precum și la ședința plenară.

Subiectul principal care va fi abordat în cadrul sesiunii vizează procesul de implementare a programelor de cooperare din cadrul APF de către parlamentele naționale beneficiare.

Parlamentul Republicii Moldova participă activ la programele de cooperare parlamentară din cadrul APF. Legislativul a fost desemnat beneficiar al Programului NORIA, finanțat de APF, pentru perioada 2015-2018. În cadrul proiectului „Promovarea Francofoniei” vor fi organizate cursuri de limba franceză pentru deputați și funcționari, Parlamentul va primi documente și literatură franceză, va fi tradusă în franceză pagina web a Parlamentului.

Parlamentul Republicii Moldova a găzduit în premieră Sesiunea APF, Regionala Europa în noiembrie 2013. La eveniment au participat invitați din 14 secții membre APF, Regionala Europa, precum și delegații din Regionalele Africa și America ale APF.

Adrian Platon

Inapoi la arhiva noutaților