Unul dintre motivele izbucnirii crizei politice și financiare din Republica Moldova ar putea avea conexiuni cu planurile ruse de intervenție militară în Siria. Despre asta scrie jurnalistul Victor Nichituş, într-o postare pe blogul său, transmite CURENTUL.
„Pentru a se asigura că Moldova va bate pasul pe loc – iar asta se întâmplă – reprezentanții Moscovei, prezenți masiv în sistemul financiar bancar și politic moldovenesc, au instrumentat actuala criză politică. Prezența domnului Kozak ca afiliat al Băncii de Economii din Republica Moldova vorbește despre faptul că dispariția miliardului ar putea avea legătură și cu Federația Rusă. Buni cunoscători ai psihologiei spațiului post-sovietic, în care s-au format liderii AIE-3, strategii ruși le-au întins o capcană de toată frumusețea. De la începutul anului 2015, liderii AIE au de-a face cu un război hibrid, în care agresiunea economică se împletește furtunos cu cea financiară și propagandistică”, scrie Nichituş.
De asemenea, acesta susţine că, soarta Moldovei depinde de evoluția intervenției militare ruse în Siria, de creșterea prețului la petrol și de modul în care statul român va putea să administreze dezvoltarea evenimentelor politice de la Chișinău.
„Repetată ca o sentință, afirmația care spune că ajutorul românesc destinat Republicii Moldova nu va veni, sugerează că Bucureștiul și-a jucat ultima carte și că indiferent dacă rușii câștigă în Siria ori nu, România a pierdut încă odată Moldova. Să fie chiar așa? Nu cred și nu o doresc”, a conchis jurnalistul Victor Nichituş.
Adrian Platon