[ X ]
DECLARAŢIE: Misiunea co-raportorilor APCE este de a face RM mai bună
29 Iunie

Președintele Parlamentului, Andrian Candu a avut astăzi, o întrevedere cu co-raportorul Comisiei de monitorizare a APCE, Ögmundur Jonásson, în cadrul căreia au discutat despre progresele Republicii Moldova și provocările în implementarea Foii de parcurs privind agenda de reforme prioritare, transmite CURENTUL.

Potrivit unui comunicat de presă, discuțiile au vizat agenda parlamentară și politică curentă, funcționarea instituțiilor de drept în Republica Moldova, evoluțiile în relațiile cu regiunea transnistreană și autonomia găgăuză, inclusiv acțiunile Grupului de lucru al Parlamentului cu Adunarea Populară a UTA Găgăuziei și ale Platformei parlamentare de consultare și control parlamentar pentru realizarea politicii de reintegrare a Republicii Moldova.

Speakerul s-a referit la recentele modificări și completări la Codul electoral în vederea pregătirii cadrului legislativ național pentru alegerile prezidențiale din 30 octombrie 2016.

Andrian Candu a subliniat că prioritar pentru Parlament, până la 31 iulie 2016, sunt adoptarea pachetelor legislative pentru accelerarea reformelor în justiție, consolidarea sistemului financiar-bancar, crearea condițiilor atractive pentru mediul de afaceri, inclusiv prin reducerea numărului instituțiilor cu funcții de control. Potrivit Speakerului, în perioada imediat următoare, Parlamentul urmează să examineze proiectul noului Cod al audiovizualului, fiind organizate dezbateri publice și consultări cu partenerii de dezvoltare.

”Reforma sistemului de drept este cea mai dificilă din tot spectrul de reforme pe care trebuie să le implementăm și Republica Moldova are voință politică pentru a le realiza. Parlamentul a adoptat mai multe modificări legislative, inclusiv ce se referă la pachetul de integritate, care introduc o nouă abordare în acest domeniu, dar este nevoie și de un nou sistem de luptă împotriva corupției”, a declarat Andrian Candu.

Co-raportorul Comisiei de monitorizare a APCE, Ögmundur Jonásson a încurajat autoritățile din Republica Moldova să implementeze reformele asumate, declarând că APCE monitorizează cu atenție evoluția situației din țara noastră.

”Misiunea Co-raportorilor APCE este de a face Republica Moldova mai bună. Vrem să vedem continuitate în acțiunile îndeplinite și accelerare în lichidarea restanțelor”, a declarat Ögmundur Jonásson. Oficialul APCE și-a anunțat intenția de a vizita Republica Moldova în toamnă, pentru a monitoriza scrutinul prezidențial.

Un subiect al discuțiilor l-a constituit evoluțiile recente în cazurile ex-Prim-ministrului Republicii Moldova, Vlad Filat, fostului membru APCE, Grigore Petrenco, primarului orașului Orhei, Ilan Șor și judecătoarei Domnica Manole.

Andriana Cheptine

Inapoi la arhiva noutaților