[ X ]
DECLARAŢIE: Această campanie subminează procesul de reglementare transnistreană
8 Iunie

„Partidul Nostru” (PN) își exprimă profunda îngrijorare în legătură cu chemările deschise la lichidarea statalității Republicii Moldova, care au loc în aceste zile pe străzile din Chișinău și alte localități ale țării noastre. Despre asta se spune într-un comunicat de presă al formaţiunii, transmite CURENTUL.

„În spațiile publice, lîngă instituțiile de învățămînt, grupuri de activiști ai organizației „Onoare, Demnitate și Patrie” au instalat corturi, fac propagandă deschisă unionismului și efectuează o oarecare „colectare de semnături” în favoarea anexării țării noastre de către România”, se spune în document.

Potrivit PN, această campanie are loc cu acordul tacit al autorităților.

„Asta demonstrează încă o dată că organizațiile unioniste sînt susținute și folosite de regimul de guvernare atît pentru acțiuni provocatoare, cît și pentru distragerea atenției populației Moldovei de la starea economică grea și criza social-politică care are loc în țară”, se mai menţionează în comunicat.

În context, „Partidul Nostru” susţine că această campanie subminează procesul de reglementare transnistreană și sînt îndreptate spre „aprinderea” conflictului înghețat.

„Considerăm deloc întîmplător faptul că această campanie pro-unionistă obraznică a fost lansată anume în perioada în care, după o lungă perioadă de timp, au fost reluate negocierile privind reglementarea conflictului transnistrean în formatul „5+2”, următoarea rundă a cărora sînt programate pentru luna iulie a acestui an. „Partidul Nostru” îndeamnă cetățenii Republicii Moldova să nu cadă pradă provocărilor structurilor unioniste pro-guvernamentale și să înțeleagă exact că anume regimul oligarhic de guvernare este sponsorul principal al activității îndreptate spre distrugerea statalității Republicii Moldova”, conchid cei din „Partidul Nostru”.

Adrian Platon

Inapoi la arhiva noutaților