Inițiativa Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM) și Partidului Socialiştilor din Republica Moldova (PSRM) de revizuire a Constituției privind alegerea și demiterea Președintelui de către cetățeni nu a primit aviz pozitiv din partea Curţii Constituţionale (CC), transmite CURENTUL.
Potrivit unui comunicat de presă al CC, liberal democrații și socialiștii au inclus în proiectul legii de revizuire a Constituției și motivul în baza căruia ar fi putut fi demis Președintele: în cazul săvârşirii unor fapte grave prin care se încalcă prevederile Constituţiei, constatate de către Curtea Constituțională sau Curtea Supremă de Justiție.
„Modificarea adusă articolului din Constituție privind demiterea Președintelui, prin atribuirea Curţii Supreme de Justiţie a competenţei de constatare a săvârşirii de către Preşedinte a faptelor grave prin care încalcă prevederile Constituţiei, încalcă limitele de revizuire a Constituției”, se spune în comunicat.
Potrivit sursei citate, avizele Curții Constituționale privind inițiativele de modificare a Constituției au ca scop protejarea valorilor fundamentale ale Constituției de practicile abuzive ale actorilor politici, sociali sau instituţionali.
Adrian Platon