[ X ]
[ X ]
[ X ]
De ce la moldoveni trădarea e considerată virtute?
19 Aprilie

S-ar părea că întrebarea din titlul acestui material este paradoxală, dar ea reflectă perfect o problemă acută cu care se confruntă politica moldovenească. Nu cred că voi deschide un mare secret dacă voi spune că politica moldovenească e plină de trădători şi oportunişti, iar toate proiectele politice pretinse noi, care se lansează periodic, de fapt constituie doar un paravan perfect după care aceşti trădători şi oportunişti continuă să-şi facă mendrele în Republica Moldova de decenii bune, încă din timpul comunismului sovietic.

Mă refer la transfugii care au reuşit incredibila „performanţă” de a reprezenta majoritatea partidelor cît de cît importante care s-au perindat pe arena politică autohtonă. Şi aici nu-i am în vedere pe acei care s-au regăsit în mai multe partide ca urmare a mişcărilor de fuziune prin care au trecut de-a lungul anilor formaţiunile lor şi nici pe acei care, admitem, la un moment dat au simţit că formaţiunea lor nu-i mai reprezintă şi, fie au trecut în alt partid imediat, fie după ce şi-au luat o pauză. Nu pe aceştia îi am în vedere, ci pe trădătorii de meserie, care au reuşit să reprezinte o puzderie de partide, începînd de la comunişti, agrarieni şi socialişti şi terminînd cu liberal-democraţi, democraţi, liberali etc.

Credeţi că aşa ceva e imposibil în Moldova? Greşiţi amarnic! Iar pentru a vă convinge de acest lucru, este suficient să faceţi o călătorie prin satele şi oraşele de provincie, unde oamenii simpli vă vor face rapid o listă de lideraşi locali, care au trecut mai că nu prin toate partidele cît de cît importante din Moldova în ultimele mai bine de două decenii. Aceşti lideraşi, fiind departe de obiectivele camerelor de luat vederi şi de atenţia opiniei publice de nivel republican, folosesc partidele ca pe mănuşi, profitînd de faptul că în teritorii ei au acaparat cam tot ceea ce înseamnă influenţă şi putere de decizie, dar şi de prevederile legislaţiei în vigoare care obligă partidele să aibă o anume reprezentare teritorială.

Astfel, reprezentanţii respectivei categorii se regăsesc într-un partid pînă cînd simt că acesta intră în declin. Atunci, în loc să muncească pentru revigorarea lui sau să-şi asume o parte din povara eşecului şi să se retragă măcar pentru un timp din politică, sar rapid în barca altui partid, care li se pare mai de perspectivă. Şi fac asta cu mare tam-tam, fapta lor fiind prezentată ca un mare eveniment de natură să schimbe radical situaţia pe arena politică autohtonă. Adică, sînt prezentaţi ca un fel de eroi, care pun umărul la construcţia unui nou viitor pentru Moldova, cînd de fapt numai nu la viitorul Moldovei se gîndesc ei.

Dacă măcar un ONG din cele ce pretind că se interesează de calitatea actului politic în Moldova şi implementează proiecte cu treabă şi fără treabă ar face o bază de date a liderilor de nivel local, indicînd cine şi în ce tabere politice a fost pînă acum, imediat s-ar vedea că aceşti „salvatori” ai democraţiei în Moldova, aceşti „artizani ai viitorului luminos al ţării”, sînt de fapt nişte trădători şi oportunişti ordinari. Ar mai fi în acest caz noile lor trădări prezentate ca mari evenimente politice? Desigur, nu! Pur şi simplu l-i s-ar da un şut în fund ca să ajungă acolo unde li-i locul pe care-l merită, iar în teritorii cu adevărat ar apărea lideri noi, care ar putea schimba ceva în politica moldovenească. Căci, liderii de la Chişinău se pot schimba des, partide noi pot apărea o mulţime, dar pînă cînd nu se va face această schimbare a elitelor politice la nivel local, nimic nou nu se va întîmpla în politica moldovenească.

Dumitru Spătaru

Inapoi la arhiva noutaților