Tot mai mulţi analişti, politicieni şi jurnalişti atrag atenţie asupra poziţiei oarecum stranii a comuniştilor în raport cu procesul de integrare europeană. Or, comuniştii moldoveni, se pronunţă împotriva Acordului de Asociere, critică puterea pentru că nu a dat dovadă de mai multă clarviziune la negocierea lui, atenţionează asupra efectelor nefaste pe care le va avea, în special implementarea componentei economice a acestuia etc., dar, totodată, lasă să se înţeleagă că nici un fel de „revoluţii antieuropene” nu vor avea loc în cazul revenirii lor la putere. De asemenea, comuniştii, comparativ cu alte formaţiuni de stînga, au o atitudine mult mai moderată în raport cu o eventuală integrare a Republicii Moldova în structurile euro-asiatice. Iar dacă mai adăugăm aici şi informaţiile precum că şi ruptura din PCRM, care i-a avut ca şi protagonişti pe Mark Tkaciuk şi susţinătorii săi, s-a produs tot din cauza că formaţiunea nu a avut o poziţie mai fermă în raport cu integrarea europeană şi integrarea euro-asiatică a Republicii Moldova, devine clar ce stă la baza acelei poziţii considerate de mulţi stranii, de care am vorbit mai sus. 

În realitate, lucrurile sînt mult mai clare şi poziţia PCRM poate fi uşor explicată. În primul rînd, să nu uităm că PCRM, oricît de contestat şi de criticat ar fi acest partid de oponenţii săi, a fost totuşi prima formaţiune care a ridicat integrarea europeană la nivel de politică de stat. Acest lucru s-a întîmplat pe finalul primului mandat de guvernare al comuniştilor, iar în alegerile din 2005, cînd au cîştigat cel de-al doilea mandat de guvernare, comuniştii au beneficiat de susţinerea masivă a europenilor, avînd şi un mesaj puternic pro-european. În al doilea rînd, să nu uităm că unul din primele documente adoptate imediat după alegerile din 2005 de Parlamentul dominat de comunişti a fost Declaraţia privind integrarea europeană a Republicii Moldova, document votat în premieră de toţi deputaţii din Parlament. În al treilea rînd, trebuie de menţionat că prima jumătate a celui de-al doilea mandat de guvernare al comuniştilor a trecut în totalitate sub semnul unei pronunţate susţineri a Republicii Moldova de către Occident şi pe fonul unor relaţii destul de încordate cu Rusia. În cea de-a doua parte a celui de-al doilea mandat de guvernare comuniştii au încercat să echilibreze situaţia, fie în virtutea apropierii unor noi alegeri parlamentare, fie înţelegînd pericolul pe care-l presupunea o sfidare deschisă a Rusiei în continuare. Aşa sau altfel, dar cele menţionate mai sus arată că comuniştii nu doar au fost acei are au lansat procesul de integrare europeană la nivel de politică de stat, dar şi l-au promovat o perioadă destul de activ. Altceva este că posibil ei au făcut acest lucru din instinct de autoconservare politică, dar aceasta e deja altă temă, la care vom reveni ulterior.

După pierderea puterii în 2009, comuniştii au fost impuşi de situaţie să-şi schimbe puţin poziţia şi politica, imprimînd formaţiunii lor un comportament mai antieuropean şi, mai mult sau mai puţin, pro-rus. Dintr-un anumit punct de vedere, pirueta făcută de PCRM poate fi înţeleasă, căci, dacă nu ar fi făcut acest lucru, comuniştii pur şi simplu riscau să se dispară pe fonul noii puteri, care declarase integrarea europeană drept prioritate absolută. PCRM pur şi simplu şi-ar fi pierdut identitatea politică, nu ar fi avut o bază solidă pentru a-şi consolida electoratul, lucru extrem de dificil atunci cînd eşti în opoziţie. Promovînd o politică cu elemente anti-europene comuniştii nu doar au reuşit să-şi păstreze identitatea şi o parte din electorat, dar au şi închis spaţiul de manevră pentru alţi pretendenţi la segmentul de electorat de centru-stînga. Or, nimeni mai bine decît conducerea PCRM nu putea şti cît de mare era pericolul în acest sens. În alegerile din 2005, cînd PCRM a mers cu ideea de integrare europeană, socialiştii, fără a avea practic deloc campanie, au reuşit să acumuleze circa 5% din voturile alegătorilor şi aceasta în condiţiile în care nu aveau nici lideri de notorietate, nici bani, nici mesaje clare. În condiţiile în care în ultimii ani am asistat la o destrămare continuă a PCRM, pe stînga eşichierului politic apărînd partide şi lideri noi, unii dintre care sînt destul de promiţători, PCRM pur şi simplu a fost nevoit să imprime noi conotaţii comportamentului său politic, riscul de a pierde poziţiile şi alegătorii fiind mult mai mare decît în 2005.

În această situaţie, mulţi se întrebau şi se întreabă de ce PCRM nu insistă mai mult pe mesajul euro-asiatic, monopolizîndu-l în totalitate şi lipsindu-şi de orice şanse oponenţii de pe stînga eşichierului politic? Posibile răspunsuri pot fi cîteva, iar primul ar fi că, ocupînd din nou o poziţie extremă, PCRM riscă să-şi piardă credibilitatea. Dacă alegătorii săi mai înţeleg uşoara ezitare, balansarea între două extreme, adoptarea unei poziţii radicale i-ar deruta complet. În al doilea rînd, este absolut clar că PCRM nu poate merge în totalitate „pe mîna Moscovei”, deoarece nici Moscova nu mai are încrederea de altădată în echipa lui Vladimir Voronin, iar dacă mai adăugăm aici şi informaţiile precum că Vladimir Putin, fiind supărat pe Vladimir Voronin pentru umilinţa legată de nesemnarea Memorandumului Kozak în 2003, ar intenţiona să i-o plătească cu aceeaşi monedă, devine clar de ce liderul comuniştilor moldoveni acceptă să se apropie de Rusia însă doar în măsura în care să nu depindă în totalitate de aceasta. În al treilea rînd, Vladimir Voronin, fiind un politician destul de iscusit, nu-şi poate permite să ardă toate punţile între el şi europeni. El a văzut ce a păţit Ianukovici în Ucraina, arzînd toate punţile cu UE, şi, probabil, a tras învăţămintele de rigoare. În al patrulea rînd, spre deosebire de alte partide de stînga, comuniştii păstrează unele şanse de a reveni la guvernare. În aceste condiţii, să te cerţi cu europenii, înseamnă să-ţi semneze singur actul de condamnare la moarte (politică, desigur).

Toate cele menţionate mai sus arată de ce comuniştii moldoveni nu pot abandona mesajele pro-est, dar nici antieuropeni nu pot fi. Şi, probabil, acelaşi comportament şi aceeaşi poziţie cei din PCRM o vor avea minimum pînă la finele anului curent, cînd se vor limpezi apele politice şi fiecare partid va face concluziile de rigoare, dar şi îşi va trasa sarcinile de viitor.

Dumitru Spătaru