România este pentru R. Moldova, într-un fel, cam ceea ce îți mai rămîne, atunci cînd ți se ia totul, adică singurul partener care te poți baza concret. Declarația a fost făcută de către Dan Dungaciu, director al Institutului de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale (ISPRI) al Academiei Române, în cadrul unor dezbateri cu tema „Fondul Moldova – Planul Marshall al României pentru Republica Moldova”, transmite CURENTUL.
Dan Dungaciu a menționat că, R. Moldova se află în cea mai gravă criză pe care a avut-o din ‘90 încoace.
”Să sperăm că problema se va tranșa într-un fel sau altul pînă vineri, însă, indiferent în ce fel se va tranșa această chestiune, față de RM va trebui să avem o altă abordare. Oricît ar părea de paradoxal, eu cred că nu există o situația mai favorabilă pentru un parteneriat cu RM decît există în acest moment, pentru că România pentru RM, într-un fel, este singurul partener pe care te poți baza concret după ce ai trecut prin toată faza iluziilor și deziluziilor de rigoare”, a punctat el.
Dungaciu a afirmat că, România a trecut printr-o fază de deziluzii și are și ea în spate biblioteca proiectelor eșuate.
”În momentul acesta trebuie să venim cu ceva nou, astfel, în momentul în care Chișinăul va fi deschis să primească un ajutor, România trebuie să fie pregătită să îl dea. ”Fondul Moldova” este o sugestie pentru acest mod, de a ne pregăti”, a mai spus Dungaciu.
Andriana Cheptine