De mai bine de o lună Moldova e cuprinsă de proteste împotriva guvernării. Protestează şi Platforma civică „Demnitate şi Adevăr”, şi Partidul Socialiştilor, şi „Partidul Nostru”. În ultima perioadă, s-au înregistrat cazuri cînd protestele au depăşit limita acţiunilor paşnice, fiind înregistrate altercaţii cu reprezentanţii forţelor de ordine. Însă, nici aceasta, nici apelul la calm şi dialog constructiv nu au avut nici un efect asupra protestatarilor şi puterii – fiecare continuă să rămînă pe poziţiile iniţiale şi, în această situaţie, e logic să apară întrebarea: Ce va urma? Or, e clar că situaţia nu poate rămînea mult timp neschimbată.

Fiind presaţi de răcirea timpului, cel mai probabil, liderii protestatarilor vor încerca o schimbare de tactică. Unii dintre aceştia au vorbit deja despre aceasta, accentuînd că protestele nu pot continua la infinit în forma actuală şi că vor urma unele schimbări. Despre ce fel de schimbări este vorba, deocamdată e greu de spus, dar, citind printre rînduri declaraţiile liderilor protestatarilor, putem deduce că nu sînt excluse nici blocări de drumuri, nici „luarea cu asalt” a unor edificii de stat, nici blocarea accesului în anumite edificii (nu numaidecît de stat). Prin urmare, în situaţia în care s-a ajuns, despre trecerea protestelor la o formă mai activă (ca să nu spunem degenerarea loc în acte de violenţă) se poate de vorbit în termeni reali.

O altă posibilă mişcare pe care o pot face protestatarii (aici e vorba în special de  protestatarii scoşi în stradă de partidele de stînga) ar putea fi „şubrezirea” rîndurilor alianţei de guvernare. În prezent, aceasta are 51 de deputaţi din 101 şi e suficient sămai plece din alianţă măcar un deputat că ea va deveni pe loc minoritară şi atunci nimeni nu va da nici o şansă actualului Cabinet de miniştri. Apropo, unul din liderii protestatarilor a anunţat deja că în scurt timp din alianţă vor pleca minimum unul sau doi deputaţi.

Un alt posibil scenariu este că Parlamentul nu va reuşi să adopte nici o lege în următoarele trei săptămîni şi atunci, după cum cred unii deputaţi de opoziţie, vor apărea premise pentru dizolvarea acestuia şi pentru organizarea alegerilor parlamentare anticipate. Or, în Constituţie este clar prevăzut că, în cazul în care Parlamentul nu adoptă timp de trei luni nici o lege, acesta este dizolvat. Iar actualul Legislativ nu s-a mai întrunit în şedinţele plenare începînd cu 31 iulie.

Însă, atît în cazul demisiei/demiterii Guvernului, cît şi în cazul blocării procedurii de adoptare a legilor de către Parlament timp de trei luni, există un aspect care trebuie luat în calcul – Preşedintele se află în ultimele şase luni de mandat şi în această perioadă el nu poate dizolva Parlamentul decît pentru incapacitatea de a alege un nou şef al statului după două tentative eşuate. Aşa că, cel mai probabil, dacă se va ajunge în una din cele două situaţii menţionate mai sus şi vor exista divergenţe de opinii între politicieni la această temă, va trebui să intervină Curtea Constituţională şi să dea interpretarea de rigoare.

Apropo, există opinia că atît o demisie de Guvern urmată de incapacitatea de a învesti în funcţie un nou Executiv, cît şi o eventuală criză generată de incapacitatea Parlamentului de a adopta legi timp de trei luni ar conveni atît protestatarilor, cît şi unor forţe de la guvernare. Pentru că, în acest caz, ele vor merge în alegeri nu din postura de pierdanţi care au trebuit să cedeze presiunii străzii, ci ca oricare alt partid, care trebuie să facă faţă unei situaţii de ordin politico-legal ce a intervenit avînd la bază motive de ordin obiectiv.

Mai există un posibil scenariu pentru situaţia creată – demisia benevolă a Preşedintelui Nicolae Timofti, aşa cum cer protestatarii. Însă, în primul rînd, este prea puţin probabil că actualul şef al statului va ceda presiunilor străzii şi va demisiona, iar în al doilea rînd, chiar dacă acest lucru s-ar întîmpla, aceasta nu va însemna că se va ajunge la alegeri parlamentare antricipate, cum îşi doresc protestatarii. Or, nu este exclus că deputaţii PCRM, cărora nu le este convenabil nicidecum un scrutin parlamentar anticipat, ar putea susţine candidatura noului şef al statului, cu care va veni alianţa, sau se va identifica o candidatură de compromis care le-ar permite şi comuniştilor să o voteze.

Mai există şi scenariul în care puterea şi protestatarii s-ar aşeză la masa de negocieri şi ar conveni asupra unui armistiţiu pînă pe data de 6 februarie 2016, cînd va putea fi declanşată legal procedura de alegere a noului Preşedinte al ţării. Însă, iarăşi, nu există nici o garanţie că atunci se va ajunge la anticipate, aşa cum îşi doresc protestatarii. Mai ales că situaţia din acest punct de vedere este complicată şi de viziunile total diferite pe care le are puterea şi protestatarii asupra alegerii noului Preşedinte al ţării – în timp ce puterea insistă pe un referendum privind simplificarea procedurii de alegere a şefului statului în Parlament, protestatarii îşi doresc revenirea la formula de alegere a acestuia de către popor prin vot direct.

Nu e clar pe care din aceste scenarii se va merge şi dacă în genere se va alege anume unul din cele expuse mai sus. Nu este exclus să existe şi alte scenarii, care se elaborează fie în cabinetele puterii, fie în cele ale protestatarilor. Aşa sau altfel, dar e clar că lucrurile nu pot rămîne mult timp neschimbate şi, în scurt timp, vom asista la  modificări de tactică şi strategie atît de o parte, cît şi de cealaltă. Atunci, vom putea veni deja cu alte aprecieri şi cu alte pronosticuri.

Dumitru Spătaru