Războiul din Ucraina a scos în evidență un lucru foarte important – adevărul despre locul și rolul rezervat de Moscova Transnistriei în eventuale evenimente din această parte a Europei. Dacă pînă în prezent mulți considerau că, chiar dacă se vorbește despre internaționalizarea problemei transnistrene, aceasta este totuși una a Republicii Moldova, acum, cînd avem situația din Ucraina, nu cred că mai există cineva care să nu conștientizeze la justa valoare pericolul pe care-l reprezintă această regiune separatistă și care se află în afara cîmpului constituțional al Republicii Moldova.

Nu este un secret că, în toți acești ani, cu excepția perioadei în care Ucraina a fost condusă de președintele Victor Iușcenko, ucrainenii au avut o poziție ușor ezitantă în raport cu Transnistria. Da, oficial Kievul tot timpul a recunoscut Transnistria ca parte a Republicii Moldova, a lansat chiar și unele inițiative de soluționare a acestei probleme și a susținut mai multe măsuri importante menite să facă regulă pe segmentul de frontieră moldo-ucraineană ce revine regiunii transnistrene. Însă, de fiecare dată în acțiunile Ucrainei se simțeau anumite rezerve în raport cu regiunea transnistreană, ceea ce i-a determinat pe unii analiști politici să suspecteze Kievul de duble standarde. Din partea sa, Chișinăul niciodată nu a fost prea categoric în discuțiile la această temă cu oficialii de la Kiev, mulțumindu-se cu asigurările primite că, cel puțin oficial, toate acțiunile sale îndreptare spre soluționarea problemei transnistrene vor fi susținute. Astfel, pe fonul unor declarații frumoase din partea Chișinăului și Kievului, se conserva o situație care convenea de minune Tiraspolului și Rusiei, și chiar OSCE, pentru că, în final, pentru prestigioasa organizație internațională conta că la Nistru e pace, că, de bine de rău, se depun anumite eforturi pentru soluționarea problemei respective, iar în cadrul formatului de negocieri era o unanimitate de opinii relativă.

Acum, este clar că această abordare a fost una nu tocmai bună și că a convenit doar Rusiei și administrației de la Tiraspol. Aceasta pentru că, în spatele respectivului paravan, Transnistria se pregătea de ceva și acest ceva a ieșit la iveală abia acum. Astăzi, atît politicieni de la Kiev, cît și reprezentanții unor structuri de la Tiraspol au ajuns să vorbească absolut deschis despre un război ucraineano-transnistrean. Este adevărat că și Tiraspolul, și Kievul se acuză reciproc de intenții de declanșare a unui astfel de conflict, dar aceasta nu schimbă cu mult datele problemei. Transnistrenii și-au mobilizat toate resursele necesare în acest sens și nici nu ascund că și-au trecut toate forțele în regim de alertă. De cealaltă parte, Kievul e nevoit să sape șanțuri de protecție și să fie tot timpul cu un ochi pe Transnistria, ceea ce nu-i permite să se concentreze în totalitate pe depășirea situației din Luhansk, Donețk, dar și pe prevenirea unor noi tulburări și provocări pe maidanul din Kiev. Astfel, fără a întreprinde mai nimic, Tiraspolul ține în stare de șah Kievul, totodată, nefiind excluse nici acțiuni în forță. Situația s-ar putea agrava și mai mult dacă se va pune în aplicare scenariul „Novorusia”, despre care se vorbește deja practic deschis. Acest scenariu prevede crearea de către Moscova a unui nou stat cu capitala la Odessa, din componența căreia ar face parte teritorii ce aparțin Ucrainei, dar și unele teritorii ale Republicii Moldova. Că Transnistria s-ar putea regăsi într-un eventual nou stat creat de Rusia nimeni nu se mai îndoiește. La moment, unica necunoscută în această ecuație este dacă în componența lui se vor regăsi și alte teritorii parte a Republicii Moldova. Cu alte cuvinte, în prezent a devenit clar că ani de-a rîndul Transnistria a fost pregătită de Moscova nu doar ca un factor destabilizator, ca un mecanism de presiune asupra Chișinăului, ci și ca un eventual instrument de extindere a influenței sale în această parte a Europei. Crearea Novorusiei este importantă pentru Moscova nu doar din punctul de vedere că i-ar permite să exercite presiuni permanente asupra Ucrainei și Republicii Moldova, menținîndu-le în sfera intereselor sale, ci ar fi și un puternic instrument de influență și presiune asupra NATO și UE, în imediata vecinătate a cărora ar fi amplasat acest eventual nou stat.

Dat fiind cele spuse mai sus, e logic să presupunem că, în lumina evenimentelor din Ucraina, Transnistria a devenit una din prioritățile UE, NATO și OSCE în Europa. Și, la sigur, după ce situația din Ucraina își va găsi o soluționare oarecare, toate eforturile structurilor menționate mai sus se vor concentra pe Transnistria. Aceasta, desigur, dacă nu va fi creată Novorusia. În acest caz, subiectul Transnistriei va fi abordat la pachet cu marea problemă pe care o va presupune noul stat pro-moscovit, amplasat chiar în coastele UE și NATO.

Dumitru Spătaru