Republica Moldova este într-un an electoral şi, de obicei, în astfel de ani politicienii sînt extrem de activi, dar, totodată, şi extrem de sensibili, încercînd să găsească acea nişă care le-ar permite să-şi atingă scopul propus.

Astăzi, în Republica Moldova nu veţi găsi un politician care să spună calm, liniştit că nu are de ce să-şi facă griji, deoarece lucrurile în anul electoral pe care-l traversăm vor fi anume aşa cum îşi doreşte. Fiecare politician, îşi are speranţa sa cu care se culcă şi se trezeşte în fiecare dimineaţă. Anume SPERANŢA este cuvîntul-cheie pentru fiecare politician în acest an electoral, deşi nu mulţi dintre ei ar recunoaşte acest lucru de teama ca nu cumva să apară slabi în faţa alegătorilor. Liderii partidelor de la guvernare speră să reuşească să rămînă la putere într-o formulă sau alta, liderii opoziţii comuniste speră să revină la guvernare (pentru că în cazul lor nu există problema trecerii pragului electoral), liderii partidelor mici speră să-şi vadă formaţiunea trecînd pragul electoral, liderii partidelor inexistente la modul practic speră să reuşească să se promoveze pe sine pe lista electorală a altor construcţii politice cu scopul de a obţine un mandat de deputat. Unii politicieni din partidele mari speră să prindă un loc „de trecere” pe listă, alţii (care şi-au asigurat deja locul respectiv) speră să obţină după alegeri o funcţie guvernamentală „bănoasă”, politicienii de rang mai mic, care ştiu că nu pot spera la fotolii de deputat sau de miniştri şi viceminiştri, speră să facă un ban în plus în alegerile din toamnă, deoarece prin mînile lor vor trece importante fluxuri financiare. Sînt şi dintre acei care speră că, în alegeri sau în perioada postelectorală, îşi vor putea promova copiii în careva funcţii importante. Este şi o categorie care speră să se facă remarcaţi prin munca depusă în alegerile parlamentare din toamnă ca să obţină mi uşor susţinerea partidelor în alegerile locale generale de la jumătatea anului viitor. Ştiu că e greu de crezut, dar avem în Moldova şi politicieni care nu se gîndesc la sine, dar la oponenţii lor. Astfel, unii speră din tot sufletul să-şi vadă oponentul cu gîtul frînt în alegerile din toamnă pentru a scăpa de el o dată şi pentru totdeauna. Avem chiar şi politicieni „pasivi”, adică din cei care nu sînt antrenaţi acum plenar şi deschis în evenimentele politice din ţara noastră, care speră că alegerile din toamnă vor mai „curăţa” puţin arena politică şi se va elibera spaţiu şi pentru ei.

Într-un cuvînt, lumea politică din Moldova este în totalitate dominată de speranţe la acest moment. Toţi se culcă cu speranţa şi tot cu ea se trezesc. Dar, evident, nu toate speranţele pot deveni realitate. Pe unii numaidecît speranţa îi va trăda. Pe cine oare? Dvs. cum credeţi?

Dumitru Spătaru