“Există persoane publice şi partide politice care acţionează împotriva intereselor Republicii Moldova”. Declaraţia aparţine purtătorului de cuvânt al Preşedintelui, Vlad Ţurcanu, și a fost făcută după încheierea ședinței Consiliului Suprem de Securitate (CSS), transmite CURENTUL.
Acesta a declarat că toate instituţiile statului ce vizează domeniul securităţii au primit recomandări, astfel încât să acţioneze, fără ca cetăţenii să fie îngrijoraţi.
“În cadrul şedinţei au fost vizate anumite persoane, partide, care nu se includ în procedurile legale”, a precizat Vlad Ţurcanu.
Totodată, responsabilul de relații cu presa a dat asigurări că instituţiile analizează potențialele pericole pe care le-ar reprezenta anumiți concurenți electorali.
Potrivit lui, deocamdată, dacă nu a fost exclus nici un concurent electoral, pentru că nu s-au întrunit toate măsurile pentru a face acest lucru. “Dar, asta nu înseamnă că nu au existat până acum, şi au fost documentate cazuri în care acţiuni ale unor concurenţi au fost la limită”, a subliniat Țurcanu.
CURENTUL.md aminteşte că, Serviciul de Informații și Securitate a făcut vineri, un apel către cetățeni și a avertizat despre intensificarea activităţii unor grupări cu interese meschine, în ajunul alegerilor parlamentare.
Cristina Pendea