Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) a decis convocarea Adunării Generale a Procurorilor pentru data de 27 mai 2016 și a constituit Comisia de organizare a alegerilor, din componenţa căreia vor face parte 6 persoane, selectate în baza propunerilor înaintate anterior de corpul de procurori, transmite CURENUTL.
Deciziile au fost luate în corespundere cu prevederile noii Legi cu privire la Procuratură, adoptată pe 25 februarie 2016, care statuează că, pînă la intrarea în vigoare a prezentei legi, CSP urmează să constituie în subordinea sa trei Colegii noi şi să le dizolve pe cele două – funcţionale în prezent.
Astfel, Colegiul de calificare şi Colegiul disciplinar urmează a fi dizolvate din ziua constituirii Colegiilor prevăzute de legislaţia nouă, şi anume: Colegiul pentru selecţia şi cariera procurorilor, Colegiul de evaluare a performanţelor procurorilor şi Colegiul de disciplină şi etică, şi respectiv, aprobată o nouă componență a acestor organe.
Fiecare colegiu din subordinea Consiliului Superior al Procurorilor va fi constituit din 7 membri: 5 vor aleşi de Adunarea Generală a Procurorilor din rîndul procurorilor, iar 2 vor fi selectaţi de CSP, prin concurs public, din rîndul reprezentanţilor societăţii civile. Mandatul membrilor colegiilor va fi de 4 ani.
De asemenea, membrii CSP au aprobat proiectul Regulamentului Adunării Generale a Procurorilor, care va reglementa competenţele şi modul de funcţionare a acestui organ de autoadministrare al procurorilor.
Tot în cadrul Adunării Generale va fi aprobat şi Codul de etică al procurorilor.
Adrian Platon