[ X ]
Consiliul de Observatori al FPM Moldova a evaluat rezultatele primei etape a Programului Compact
3 Iulie

Prim-ministrul interimar, Natalia Gherman, a prezidat astăzi şedinţa Consiliului de Observatori al Fondului Provocările Mileniului Moldova (CO al FPM Moldova), în cadrul căreia au fost evaluate rezultatele primei etape a Programului Compact Moldova, transmite CURENTUL.

În debutul şedinţei, Natalia Gherman şi-a exprimat gratitudinea şi recunoştinţa Corporaţiei Provocările Mileniului a Guvernului SUA pentru o cooperare excelentă, deschidere şi angajament în realizarea obiectivelor comune. „Atitudinea şi flexibilitatea partenerilor din cadrul Corporaţiei Provocările Mileniului sunt înalt apreciate de Guvern, partenerii noştri şi cetăţenii Republicii Moldova”, a precizat Premierul interimar. Natalia Gherman a menţionat că autorităţile moldoveneşti depun eforturi pentru ca Republica Moldova să beneficieze de un nou program Compact, care ar putea fi axat pe modernizarea sectorului energetic.

La rândul său, reprezentantul societăţii civile în CO al FPM Moldova, Alecu Reniţă, Preşedintele Mişcării Ecologiste din Moldova, a opinat că Programul Compact, dincolo de investiţia tehnică, a fost o investiţie și în schimbarea mentalității, care va da rezultate în viitor. „Acest program a demonstrat că interesele economice pot fi îmbinate cu protecţia mediului înconjurător”, a adăugat Alecu Reniţă.

Totodată, Directorul Rezident de Ţară al Corporaţiei Provocările Mileniului, Leslie McCuaig, a menţionat că rezultatele Programului Compact Moldova sunt apreciate la Washington, exprimându-şi speranţa că investiţiile în modernizarea infrastructurii Republicii Moldova vor continua.

Programul Compact este un program de asistenţă al Guvernului SUA, în valoare de 262 milioane de dolari americani, care are scopul de a contribui la creșterea economică a Republicii Moldova prin reabilitarea drumurilor nationale și susținerea tranziției spre o agricultură performantă.

Adrian Platon

Inapoi la arhiva noutaților