[ X ]
Consilierul de taină al lui Putin! Îi sugerează şi scenariile pentru Moldova?
12 Mai
Foto: csmonitor.com

Noua politică a Kremlinului este să sprijine mişcările de extremă dreaptă din Europa să cucerească puterea sau măcar să destabilizeze guvernele. ”Vom spijini revoltele populare în marea criză economică şi socială care se apropie.” ”Anexarea Crimeei este o rupture definitivă cu sistemul occidental”. ”Ce păcat că Stalin nu a avut mijloace militare să invadeze Occidentul”.

Revista americană „Foreign Affairs” îl numeşte ”creierul lui Putin”, iar publicaţia franceză Le Nouvel Observateur ”Rasputinul lui Putin”.

Numele lui este Alexandr Dughin, consilierul ocult al preşedintelui rus care, îl ultima vreme, spre surprinderea analiştilor, a împrumutat de la sfetnicul său nu doar ”doctrina”, ci şi frazele lui.

”De fapt, chiar ideologia sa roşu-brună radicală este cea care inspiră acţiunea externă şi internă a puterii ruse. Trebuie deci să-l asculţi pe Alexandr Dughin pentru a înţelege spre ce destin funest vrea Kremlinul să împingă ţara şi întreaga Europă”.

Frazele de mai sus, par o concluzie, dar nu sunt decât începutul unui lung articol din Le Nouvel Observateur, de fapt un interviu integrat cu ideologul lui Putin, filosoful, ultranaţionalistul, neofascistul Alexandr Dughin.

Vincent  Jauvert , expert în problema rusă al publicaţiei franceze Le Nouvel Observateur, l-a vizitat recent pe Dughin ocazie cu care i-a luat interviul citat şi ce a aflat nu este deloc în măsură să liniştească.
Dughin urăşte Occidentul şi valorile sale ”degradante”, după cum menţionează Jauvert. Militează şi a militat mereu pentru anexarea Ucrainei   – Lelia Munteanu de la publicaţia Gândul amintea recent că, într-o carte a sa din 1997, ”Bazele geopoliticii şi viitorul geopolitic al Rusiei”,  Dughin spune că Ucraina este un stat care nu are nici un sens geopolitic.
Însă, în vremea în care publica cartea menţionată mai sus, Dughin era la marginea vieţii politice din Rusia. Astăzi se află în centrul ei.

Este Dughin ”Rasputinul lui Putin”? – îl întreabă Vincent Jauvert pe Marat Guelmen, un fost consilier pentru relaţii publice de la Kremlin, care îl cunoaşte pe Dughin de 15 ani.

”Nu ştiu dacă cei doi se văd des. Dar influenţa lui Dughin este considerabilă, mai ales de câteva luni încoace. În ultimele sale discursuri, preşedintele adoptă tematica şi chiar frazeologia sa. Este înfricoşător”, răspunde Guelmen.

”Ideile mele o să triumfe. Toate.”, spune Dughin. Se eschivează când este întrebat despre influenţa sa asupra ”ţarului”: ”Important este ca toate ideile mele să triumfe!”

Or, ideile sale sunt cele care provoacă fiori.

”Ora noastră a sosit!”, proclamă ideologul.

De când Putin s-a reîntors la Kremlin, în 2012, ultranaţionalistul a devenit o umbra a sa.

”Prosperă iute”, constată Jauvert.

Crează mai multe cluburi politice. Cel mai vizibil este cercul Izborski, lansat împreună cu scriitorul antisemit Alexandre Prokhanov. Prima reuniune a clubului a avut loc în prezenţa ministrului culturii Vladimir Medinschi (”Goebbels-ul lui Putin”), un istoric revizionist şi a confesorului lui Putin, arhimandritul Tikhon.

În textul fondator al clubului  stă scris: ”Astăzi, construcţia unui imperiu eurasiatic poate fi ideologia Rusiei”.

18 luni mai târziu, Crimeea era anexată, o operaţiune pe care arhimandritul Tikhon a calificat-o drept ”o victorie”.

În dialogul cu Jauvert, Dughin merge şi mai departe – este, spune el, un act geopolitic ”revolutionar”, ”o rupture definitivă cu sistemul occidental”.

El vrea să meargă mai departe. Să anexeze Ucraina de Sud şi de Est, ”Noua Rusie” – şi este de reamintit că, într-o conferinţă de presa maraton, Putin chiar a susţinut că sudul şi estul Ucrainei nu au aparţinut niciodată acestei ţări, fiind o moştenire a ţarilor (”Novorusia” – Noua Rusie”) , despre care a spus că nu ştie de ce a fost cedată.

Crezul lui Dughin, aşa cum îl consemnează Jauvert, se apropie de delir.

Europa va fi terenul major al luptei împotriva atlantismului (”Ce păcat că Stalin nu a avut mijloace militare să invadeze Occidentul” – deplânge el). Statele Unite vor fi neutralizate şi detaşate de Europa. Cum? Spijinind mişcările de extremă dreaptă din Europa să cucerească puterea sau măcar să destabilizeze guvernele.

”Vom spijini revoltele populare în marea criză economică şi socială care se apropie.”

Spusele lui Dughin sunt sprijinite de fapte, aminteşte Le Nouvel Observateur.

În 17 aprilie, Putin l-a aplaudat pe Viktor Orban pentru câştigarea celui de-al treilea mandat şi a lăudat scorul bun obţinut de partidul extremist Jobbik. Marine Le Pen, sefa partidului extremist francez Frontul Naţional a fost în aprilie primită cu fast la Duma de Stat.

Dughin, spune ziaristul lui Le Nouvel Observateur, se uită şi spre alte ţări şi este plin de speranţă că  ”prietenii săi neofascişti” vor lua cât de curând puterea în România, Grecia şi Olanda. (”Il a bon espoir que ses amis néofascistes prennent bientôt le pouvoir en Roumanie, en Grèce ou aux Pays-Bas.”)

Nu aflăm mai multe din spusele lui Dughin ce caută România aici, dar trebuie să ne aducem aminte că, în vara trecută, în timpul vizitei ministrului roman de externe la Moscova, el vorbea într-un interviu la Vocea Rusiei,  organul de propaganda externă al Kremlinului – interviu pe larg preluat de presa din România – de faptul că România şi Rusia au şanse bune să fie unite sub cupola ortodoxisumului, în cadrul comunităţii euroasiatice.

Noua/vechea doctrină a Kremlinului sub Putin şi Dughin pleacă de la ideea că Rusia este o civilizaţie separată de altele, de tip european, dar nu occidental, iar ruşii sunt ultimii păstrători ai vechii civilizaţii europene şi romane. (Nu trebuie să uităm că Imperiul Rus a visat, de-a lungul secolelor, că este ”A treia Romă”, iar dorinţa ţarilor a fost cucerirea Constantinopolului).

Civilizaţie europeană, dar nu de tip occidental. Dughin respinge cu putere ”multiculturalismul şi toleranţa”, sau ”anumite forme de artă contemprană” (artiştii din Crimeea au fost chemaţi să-i jure credinţă lui Putin, după anexarea peninsulei) . Misiunea lui? ”Să combată influenţa malefică a Occidentului”.

”Frica s-a întors”, constată Vincent  Jauvert. Pentru a-i desemna pe opozanţii războiului său contra Ucrainei, Putin a vorbit de ”trădări naţionale” şi de ”coloana a cincea”, ca în timpul Uniunii Sovietice.

”Trebuie să sfârşim cu aceşti liberali pro-americani, duşmanii nostri”, se înfoaie Dughin în faţa ziaristului francez. El a întocmit, de altfel, o listă cu duşmanii naţiunii – în primul rând rarele pubicaţii on-line independente (reamintim că Putin a calificat Internetul drept un mijloc al CIA de a invada lumea). Sau blogurile. Multe dintre acestea sunt blocate.

”Cenzura s-a reîntors”, spune scriitoarea Ludmila Oulitskaïa, citată de Le Nouvel Observateur.

În acestă atmosferă de frică şi cenzură este foarte greu să propui o altă idee naţiunii, spune Irina Prokhorova, preşedinta Platformei Civice, partid de opozţie, citată de Le Nouvel Observateur.

Scopul acestei cuceriri totale a puterii?

Da, poporul îi cere lui Putin să devină Cezar!, susţine Dughin.

Prin umare, Putin poate avea puterea pe viaţă!

sursa: zf.ro

Inapoi la arhiva noutaților