[ X ]
Consilierii PSRM vor organiza un protest în faţa Primăriei şi vor boicota şedinţa CMC
3 Februarie

Consilierii municipali din partea Partidului Socialiștilor din R. Moldova (PSRM) vor organiza, mîine, un protest în fața Primăriei, dar și vor boicota ședința Consiliului Municipal Chișinău (CMC). Despre asta a anunțat, astăzi, preşedintele fracțiunii, Ion Ceban, transmite CURENTUL.

Ion Ceban a declarat că, pe data de 28 ianuarie trebuia să aibă loc ședința CMC, însă a fost amînată.

”Noi am avut în agendă multe lucruri. În primul rînd, audierea rapoartelor pe ceea ce s-a întîmplat la Piața Centrală și demisii a mai multor funcționari în acest sens, moratoriu pe construcțiile care apar ca ciupercile după ploaie în capitală, concursuri publice pentru funcțiile vacante. Nu a fost să fie. A doua zi, noi am semnat cererea de convocare a CMC pentru data de 11 februarie, cu foarte multe subiecte, în special de moratoriu, tarife, situația compensațiilor, plățile salariale şi multe alte lucruri”, a precizat el.

Totodată, Ceban a menționat că, Primarul Dorin Chirtoacă nu a luat în seamă cererea lor.

”Ce face Primarul? Semnează dispoziție de convocare a ședinței pe 4 februarie, în total 449 de subiecte dintre care 406 subiecte sunt arendă, cedare de pămînt, privatizări”, a precizat socialistul.

Ion Ceban a anunțat că, mîine, la Primărie va avea loc un protest, iar cei 26 consilieri municipali socialişti vor boicota ședința CMC.

În aceiași ordine de idei, socialistul s-a dresat fracțiunilor din CMC. ”Haideți să stăm și să discutăm despre aceste proiecte de pe ordinea de zi și despre aceste delapidări a proprietății municipale și formatul în care se fac ele”, a conchis Ion Ceban.

Andriana Cheptine

Inapoi la arhiva noutaților