[ X ]
Consilierii PSRM au pregătit proiectul privind organizarea referendumului de demitere a lui Dorin Chirtoacă
19 Mai

Fracțiunea Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) din Consiliul Municipal Chișinău (CMC) a pregătit decizia CMC, semnată de toți consilierii socialiști, cu privire la anunțarea și organizarea referendumului pentru demiterea Primarului General al mun. Chișinău, Dorin Chirtoacă. Despre aceasta a anunțat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, șeful fracțiunii PSRM în CMC, Ion Ceban, transmite CURENTUL.

Ion Ceban a declarat că, în decizie este prezentată nota de argumentare. „O vom distribui tuturor consilierilor din CMC, tuturor fracțiunilor, pentru o eventuală completare și o semnare deopotrivă. Este nevoie de 34 voturi în CMC, pentru ca procedura aceasta să fie inițiată”, a precizat el.

Totodată, socialistul a menționat că procedura privind demiterea Primarului General poate fi inițiată pe două căi.

„Prima – votul în CMC și acest vot ar fi prielnic în perioada 15 – 30 septembrie 2016, așa ca referendumul să aibă loc odată cu alegerile prezidențiale din RM. Astfel se întîmplă că referendumul nu poate să fie organizat cu 120 zile pînă și 120 zile după oricare perioadă în care au loc alegeri în aceeași circumscripție. Doi – referendumul poate fi inițiat și pe calea colectării semnăturilor și creării grupului de inițiativă. Noi suntem pregătiți și pentru acest scenariu, odată ce el va putea fi pus în aplicare, adică – nu mai devreme de un an de zile de la alegerea în funcție a Primarului General”, a punctat Ceban.

Andriana Cheptine

Inapoi la arhiva noutaților