Ministerul Justiției a desfăşurat astăzi dezbateri publice asupra proiectului de modificare a legii cu privire la avocatură. La discuții au participat ministrul în exercițiu al Justiției, Oleg Efrim, președintele Uniunii Avocaţilor din Republica Moldova, Gheorghe Amihalachioaie, avocați, reprezentanți ai Asociației Barourilor Americane / Inițiativa pentru Supremația Legii din Moldova (ABA ROLI), dar și societatea civilă, transmite CURENTUL.
Potrivit ministrului în exercițiu al Justiției, ultimele modificări la legislația cu privire la avocatură au avut loc în 2010, iar pe parcurs au fost identificate mai multe lacune legislative.
”Nu există limită la perfecțiune, dar avem posibilitatea să intervenim la perfecționarea legislației din domeniu. În acest sens, am creat un grup de lucru interinstuțional, am desfășurat mai multe dezbateri publice pentru că suntem interesați să avem o avocatură puternică, funcțională, respectată. Doar cu implicarea tuturor putem schimba starea de lucruri în avocatură”, a subliniat Oleg Efrim.
La rîndul său, președintele Uniunii Avocaţilor din Republica Moldova, Gheorghe Amihalachioaie, a reiterat necesitatea modificării și completării Legii cu privire la avocatură.
”Apreciem faptul că Ministerul Justiției ne implică în reforma justiției. Pe parcursul anilor ne-am convins că unele modificări, operate în 2010, nu sunt binevenite și necesită a fi revizuite. Legea trebuie să aibă sens imperativ”, a mai spus Gheorghe Amihalachioaie.
Proiectul de lege propune modificarea condițiilor de accedere în profesia de avocat. Astfel, persoanele care până acum erau scutite de stagiu și examen, vor fi scutite doar de stagiu, toți urmând să susțină examen. De asemenea, este revizuită instituția avocatului stagiar, a stagiului profesional, sunt incluse noi prevederi referitoare la organele de autoadministrare.
Totodată, se pune accent pe îmbunătățirea răspunderii disciplinare a avocaților. Sunt revizuite sancțiunile disciplinare – limita maximă a amenzii a fost majorată de la 3 mii de lei la 10 mii de lei. Mai mult, în proiect este inclus un articol separat care reglementează sancțiunile disciplinare ale avocaților stagiari.
Modificarea și completarea Legii privind avocatura este o acțiune prevăzută în Planul pentru implementarea Strategiei de reformare a sectorului justiției pentru anii 2011-2016. Proiectul legii a fost elaborat cu sprijinul ABA ROLI din Moldova.
Adrian Platon