[ X ]
Concurenții electorali – astăzi, la CEC. Iată care a fost scopul vizitei!
29 Octombrie

Comisia Electorală Centrală (CEC) a organizat astăzi o întîlnire cu concurenții electorali și reprezentanții misiunilor de observatori acreditate pentru monitorizarea alegerilor pentru funcția de Președinte al Republicii Moldova din 30 octombrie 2016, informează CURENTUL.

 În debutul întîlnirii, preşedintele CEC, Alina Russu a declarat că, şi-au propus această întîlnire, cu concurenţii electorali şi reprezentanţii acestora, pentru a discuta şi a da posibilitate să vină cu o evalure a acţiunilor CEC.

„Dacă mai sunt careva acţiuni care ar putea fi întreprinse de CEC pînă pe data de 30 octombrie, care ar duce la buna desfăşurare a acestui scrutin, anunţaţi-le. Noi în calitate de autoritate electorală centrală, aşa cum am stabilit în Programul calendaristic, ne-am străduit să întreprindem măsurile pentru organizarea şi desfăşurarea alegerilor în mod corect. Vrem să cunoaştem punctul dvs. de vedere”, a precizat Russu.

Candidatul la funcţia de Preşedinte al RM, Silvia Radu a menţionat că, speră că cu ajutorul observatorilor procesul electoral de mîine va fi unul transparent şi corect. „Dacă să mă refer la ce am putea schimba pe viitor, eu aş ruga CEC să revizuiască procedurile de raportare financiară, care complică foarte mult însăşi campania. De găsit o altă modalitate de prezentare a rapoartelor, căci se pierde mult timp pentru elemente de logistică. Echitatea concurenţilor electorali este un lucru foarte important, din păcate, mulţi îşi piermit să încalce legislaţia”, a punctat Radu.

Reprezentantul candidatului Partidului Nostru (PN), Dumitru Ciubaşenco, Ilian Caşu a afirmat că, şi-ar dori mai multe asigurări de la CEC, că scrutinul de mîine se va desfăşura în conformitate cu legislaţia în vigoare. „Campania lui Ciubaşnco a fost una transparentă. Vreau ca scrutinul de mîine să corespundă standardelor democratice”, a afirmat Caşu.

La rîndul său, reprezentantul candidatului socialiştilor, Igor Dodon, Ion Ceban a spus că, modificările la Codul Electoral trebuie să fie făcute în continuare cu recomandările internaţionale. „Ce ţine de campanie, noi am transmis toate îngrijorările care ţin nemijlocit de lista electorală, insuficienţa secţiilor de votare peste hotare şi inechitatea lor în distribuţia geografică. Noi am atenţionat cu privire la utilizarea resurselor administrative şi toate contestaţiile sunt la CEC. Ne deranjează foarte mult ceea ce priveşte rapoartele de cheltuieli, în special, a unor candidaţi şi credem că trebuie o analiză mai atentă. Împereună cu CCA trebuie de lucrat la reflectarea în mass-media. V-am atenţionat şi despre implicarea persoanelor străine în tentativele de favorizare a unor candidaţi în defavoarea celorlalţi. Îngrijoarea noastră pentru mîine sunt funcţionarii publici şi angajaţii structurilor de stat, care ar putea fi favorizaţi prin diverse modalităţi”, a precizat Ceban.

Reprezentantul candidatului Partidului Popular European din Moldova (PPEM), Iurie Leancă, Iulian Rusu a spus că, Iurie Leancă  a avut o campanei echilibrată şi nu a utilizat atacuri la persoană.

„Astăzi, în Ziua tăcerii, din informaţiile pe care le deţinem, se desfăşoară agitaţie electorală şi vom depune o contestaţie. Avem recomandări pentru mass-media, în ce priveşte dezbaterile electorale, trebuiau coordonate cu programul şi orarul altor instituţii media, pentru că am avut foarte multe suprapuneri. Avem îngrijorări cum anumite instituţii media au reflectat campania şi au făcut-o intenţionat în favoarea unor candidaţi. Dar şi batem alarma, în ce priveşte modul cum anumiţi concurenţi şi-au finanţat campania”, a conchis Rusu.

Andriana Cheptine

Inapoi la arhiva noutaților