Comisia interguvernamentală moldo-bulgară pentru cooperare economică se va reuni la Chișinău în perioada 10-11 septembrie curent. Delegația moldovenească va fi condusă de viceministrul Economiei, Vitalie Iurcu, iar cea bulgară de omologul său, Daniela Vezieva, transmite CURENTUL.
Pe parcursul celor două zile, reprezentanții delegațiilor vor avea ședințe și întrevederi bilaterale, la care vor fi abordate subiecte ce țin de cooperarea comercial – economică dintre cele două state. Conform agendei, părțile vor discuta despre dezvoltarea cooperării în domeniul industriei și investițiilor, energiei, agriculturii, științei și educației, culturii, turismului, transporturilor și dezvoltării regionale, tehnologiei informației și comunicațiilor.
La final, șefii delegațiilor vor semna Protocolul celei de-a VII-a Comisii interguvernamentale moldo-bulgare pentru cooperare comercial-economică, după care oficialii vor susține un briefing de presă.
Semnarea Protocolului va avea loc joi, 10 septembrie , între orele 09:50 – 09:55, în sala de ședințe a Guvernului, et. 6 (intrare din str. G. Bănulescu-Bodoni), iar declarațiile de presă vor fi făcute la ora 10:15.
Ultima ședinţă a Comisiei interguvernamentale moldo-bulgare pentru colaborare comercial-economică a avut loc pe data de 28 septembrie 2012, la Sofia.
Adrian Platon