[ X ]
CoE va implementa un proiect de 2 milioane de euro în R. Moldova
21 Noiembrie

CoE va implementa un proiect de 2 milioane de euro, care va contribui la implementarea Planului de Acţiuni pentru susţinerea reformelor democratice în Republica Moldova, informează CURENTUL.

Astfel,Viceministrul Justiției, Sabina Cerbu, a avut ieri o întrevedere cu reprezentanţii Direcţiei criminalitate economică a Consiliului Europei (CoE).

În cadrul întrevederii, oficialii au discutat asupra proiectului de asistenţă în domeniul luptei împotriva corupţiei şi spălării banilor în Republica Moldova, care va fi implementat în următorii trei ani de către CoE, cu suportul financiar al Uniunii Europene. Experţii europeni se află la Chişinău într-o misiune de evaluare pentru definitivarea proiectului.

În contextul discuțiilor, viceministrul Justiției a salutat inițiativa CoE și a trecut în revistă toate acțiunile realizate în domeniul luptei împotriva corupției.

„La sfârșitul anului trecut a fost aprobat un amplu pachet de legi anticorupție, care prevede ridicarea imunității judecătorilor pentru infracțiuni de corupție, confiscarea extinsă a averilor, introducerea unei noi componențe de infracțiune privind „îmbogățirea ilicită”, a menționat Sabina Cerbu.

CURENTUL.md menționează: Proiectul a fost lansat de către Consiliul Europei în anul 2013.

Tatiana Cocerva

 

Inapoi la arhiva noutaților