[ X ]
CNSM a înaintat Guvernului mai multe solicitări. Detalii!
26 Februarie

Întru protecţia angajaţilor cu venituri salariale mici, Confederaţia Naţională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) solicită Guvernului Republicii Moldova implementarea politicii antiinflaţioniste, asigurarea menţineri stabilităţii monedei naţionale și a preţurilor, transmite CURENTUL cu referire la un comunicat al CNSM.

În ședința de astăzi, membrii Comitetului Confederal al CNSM au înaintat o serie de revendicări cu privire la veniturile şi cheltuielile de consum ale populaţiei Republicii Moldova, dar și a preţurilor la etapa actuală.

Oleg Budza, președintele CNSM, a subliniat că bunăstarea populaţiei se determină în primul rând de nivelul veniturilor şi de puterea de cumpărare a acestora.

”Este necesar ca Guvernul să majoreze salariul minim pe ţară şi cel tarifar pentru categoria I de salarizare în sectorul bugetar până la nivelul minimului de existenţă. De asemenea, este necesar de modificat Legea Salarizării în vederea excluderii prevederilor ce facilitează doar plata salariilor minime”, a accentuat liderul sindical.

Petru Chiriac, vicepreședintele CNSM, a menționat faptul că în Republica Moldova s-a creat un nivel nejustificat de scăzut al salariilor, fiind cel mai scăzut nivel de remunerare a muncii din ţările CSI, dar și cele din Europa de Est.

”CNSM consideră că un rol important la etapa actuală îl are statul, prin reglementarea sistemului de salarizare. Mărimile stabilite în Moldova ale salariului minim, ale salariului tarifar pentru categorie I de salarizare pentru angajaţii din sectorul bugetar şi a cuantumului minim garantat al salariului în sectorul real, necesită o creştere semnificativă. Chiar dacă, începând cu 1 octombrie 2014 salariul minim pe ţară şi salariul tarifar pentru categorie I de salarizare pentru angajaţii din sectorul bugetar a fost majorat până la 1000 lei, acesta constituie doar 56% din valoarea minimului de existenţă a populaţiei apte de muncă (1767 lei), iar cuantumul minim garantat al salariului în sectorul real – 99%” , a spus Chiriac.

Totodată, CNSM solicită Guvernului reducerea cotei TVA la produsele alimentare şi serviciile social-importante, medicamente, gazele naturale etc; majorarea scutirii personale până la nivelul minimului de existenţă pentru populaţia aptă de muncă; reglementarea de către stat a preţurilor de consum la produsele, mărfurile, serviciile şi medicamentele de primă necesitate.

CNSM va înainta Comisiei naţionale pentru consultări şi negocieri colective solicitarea de a pune în discuţie situaţia vizând evoluţia preţurilor la mărfuri şi servicii şi măsurile de asigurare a puterii de cumpărare a veniturilor populaţiei.

Adrian Platon

Inapoi la arhiva noutaților