[ X ]
CMAN: Mergem la Judecătoria Centru pentru a-i susține pe cei care au fost reținuți
6 Mai

Consiliul Marii Adunări Naționale (CMAN) condamnă reținerea a trei cetățeni, care au participat la protestul din 24 aprilie 2016. Astfel, membrii CMAN merg la Judecătoria Centru pentru a organizat un miting de susținere pentru cei arestați, transmite CURENTUL. 

Reprezentantul CMAN, Chiril Moțpan a declarat că, condamnă reținerea cetățenilor în ore inopinate. ”Orice acțiuni ale guvernării ne fac mai curajoși, ne dau putere și ne îndeamnă să mergem pe această cale, pe care am purces acum un an, astfel încît, RM să revină pe făgașul legalității, bunăstării și a unei justiții veritabile. Mergem la Judecătoria Centru pentru a-i susține pe cei care au fost reținuți”, a precizat Moțpan.

Vasile Năstase a menționat că, CMAN consideră persoanele reținute – deținuți politici.

”Nici un fel de dezordine în masă pe data de 24 aprilie nu a avut loc, acolo au existat camere de luat vederi, am fost personal acolo. Da – au fost îmbrînceli, s-au aruncat ouă, poate cineva a aruncat cu o piatră, da – au fost provocatori, dar noi am reușit să trecem peste aceasta”, a  spus Năstase.

La rîndul său, membrul CMAN, Valentin Dolganiuc a venit cu un mesaj către guvernare. ”Cetățenii RM au gustat din libertate, cetățenii au gustat din demnitate, iar cel care a gustat din aceste două bunuri – niciodată nu le mai abandonează și va lupta toată viața pentru ele. Orice ați face, presiune ați pune, nu veți reuși să ne îngenuncheați. Ceea ce nu te omoară – te face mai puternic”, a punctat Dolganiuc.

Andriana Cheptine

Inapoi la arhiva noutaților