În scurt timp, presa va fi invadată cu informaţii privind averile şi veniturile demnitarilor de stat în 2013. Aceasta pentru că se apropie termenul anual cînd declaraţiile respective sînt făcute publice şi, la fel ca şi în fiecare an, ne vom întrece în aprecieri şi analize a datelor din declaraţii, fără a ne întreba pe cît de veridice sînt acestea. Iar veridicitatea lor, cu toate încercările care s-au făcut în ultimii ani de a normaliza situaţia, rămîne o mare problemă.

De facto, veniturile şi proprietăţile demnitarilor de stat au început să fie cît de cît controlate abia acum un an. Nu este un secret pentru nimeni că procesul de creare a Comisiei Naţionale de Integritate a fost tergiversat mult timp, încălcîndu-se flagrant prevederile legislaţiei în vigoare. Iar ceva mai înainte a fost tergiversată adoptarea legii privind controlul veniturilor şi proprietăţilor demnitarilor şi, după cum s-a văzut ulterior, acei care au pus diferite piedici în calea respectivei legi şi respectivei instituţii au avut toate motivele să procedeze astfel. În doar un an de activitate (la modul practic) CNI a reuşit să „pună la respect”, să ţintuiască la stîlpul infamiei zeci de demnitari de stat, inclusiv miniştri şi deputaţi. Este adevărat că de multe ori CNI a făcut acest lucru sub presiunea presei sau a unor organizaţii ale societăţii civile, deşi obiectivitatea cere să apreciem şi faptul că, de multe ori, CNI s-a autosesizat şi a reacţionat prompt acolo unde a depistat nereguli. Însă, toate eforturile depuse de CNI, de societatea civilă şi de presă sînt doar picături într-un imens ocean al minciunii în care majoritatea demnitarilor continuă să-şi ascundă adevăratele averi şi adevăratele venituri. Tăinuirea averilor a devenit un adevărat sport naţional şi, în loc să se conformeze noilor reguli, cei vizaţi au preferat să caute diverse modalităţi pentru a le evita. Spre exemplu, a fost o perioadă cînd majoritatea demnitarilor îşi treceau afacerile, imobilele, automobilele pe soţii, dar cînd legislaţia a început să-i oblige să declare şi veniturile soţiilor, acestea au devenit peste noapte la fel de „sărace” ca soţii lor, iar averile au fost trecute pe socri, veri, cumetri etc. Desigur, au existat şi excepţii, dar ele nu au schimbat tabloul general. Odată cu introducerea declaraţiilor de conflict de interese, multe soţii de demnitari, iar în unele cazuri fraţii şi surorile acestora au rămas brusc fără afacerile prospere pe care le aveau, fără unele funcţii. Afacerile au trecut aceloraşi cumetri, veri, socri, iar funcţiile… Ce să-i faci, dacă trebuie uneori şi demnitarii să meargă la sacrificii.

Eu nu sînt o excepţie şi, la fel ca mulţi alţi cetăţeni ai acestui stat, am o anumită curiozitate faţă de averile şi veniturile demnitarilor. La fel ca şi alţii, în momentul în care a devenit posibil de studiat aceste declaraţii pe Internet, m-am apucat să o fac. Dar peste puţin timp am regretat, pentru că am simţit cum sînt prostit ziua în amiaza mare. Spre exemplu, un ministru a indicat în declaraţia sa de proprietate cîteva firme, dintre care doar una a înregistrat profit şi nu cine ştie ce – undeva vre-o 70 mii de lei. Pantofii şi costumele pe care şi-i cumpără acest ministru timp de un an, valorează mai scump decît profitul companiei familiei lui! Dacă afacerile dlui nu aduc profit sau aduc un profit atît de mic, e logic să ne întrebăm: De ce le mai ţine? De ce nu le închide? Răspunsul e la fel de logic: pentru că acestea îi aduc profituri de multe ori mai mari decît cele indicate, iar declaraţia sa de avere e un fel de chiţibuş pentru proşti! Şi nu e vorba numai de acest ministru, dar şi de alţi colegi de-ai săi, de deputaţi, de diverşi şefi de agenţii, birouri şi chiar de şefuleţi de mîna a treia de prin ministere. Mergeţi într-o dimineaţă la sediul oricărei instituţii de stat şi urmăriţi cu ce automobile vin la serviciu aceşti oameni, care, după declaraţiile lor de venit, mai că nu mor de foame. Faceţi-le o vizită la domiciliu şi veţi vedea în ce apartamente sau în ce case locuiesc. Iar dacă-i veţi întreba cum vine că, fiind săraci lipiţi pămîntului oficial, în realitate trăiesc atît de bine, vă vor răspunde: Aceasta e casa unui cumătru, care e peste hotare; Aceasta e maşina socrilor sau a vărului, căruia i s-a făcut milă că un biet funcţionar nu are cu ce merge la serviciu şi a decis să-i întindă o m]nă de ajutor etc.

Pentru ca demnitarii să nu ne mai prostească cu declaraţiile lor de venit, trebuie de întreprins cîteva măsuri simple, dar eficiente. În primul rînd, trebuie de introdus, alături de declaraţia de venit, şi declaraţia de cheltuieli. Iar pentru ca demnitarii să nu prea aibă spaţiu de manevră, trebuiesc introduse sancţiuni drastice pentru ascunderea cheltuielilor. Orice cumpărătură mai mare de 500 de lei, neinclusă în declaraţia de cheltuieli, trebuie să fie echivalentul demiterii. În al doilea rînd, trebuie de introdus claritate cu automobilele şi cu imobilele rudelor folosite de demnitari. Dacă demnitarul declară că trăieşte în casa vărului, a socrilor, a cumetrilor, că se plimbă cu automobilul nu ştiu cărei rude, această rudă trebuie obligată, la rîndul ei, să depună declaraţie pe venit, pe proprietate şi pe cheltuieli. Vă asigur că, în acest caz, nici o rudă  nu va mai accepta să-i „acopere” pe demnitari, pentru că va şti că-şi ia singur o mare belea pe cap. Şi atunci demnitarii vor fi nevoiţi să-şi legalizeze toate veniturile, toate proprietăţile, plătind impozite la stat. În al treilea rînd, e nevoie de o amnistie a capitalurilor şi proprietăţilor demnitarilor. Pentru a-i stimula să respecte legea, statul trebuie să le acorde o perioadă anume pentru legalizarea, absolut gratis, a averilor şi veniturilor. Iar cine nu se va  folosi de această oportunitate, nu are decît să-şi asume consecinţele.

Însă, toate aceste sînt doar idei, care nu se ştie dacă vor fi implementate vre-odată. Pînă atunci aşteptăm o nouă paradă a minciunii, care va începe în curînd, odată cu publicarea declaraţiilor pe venit şi proprietate pentru anul 2013.

 Dumitru Spătaru