Interceptările convorbirilor telefonice au devenit, dacă nu cel mai răspîndit instrument de luptă politică, atunci, cu siguranţă unul extrem de popular. O demonstrează atît situaţia din Republica Moldova, cît şi din alte state ale lumii. Iată doar o scurtă retrospectivă la temă: presa a scris despre răcirea relaţiilor germano-americane după ce au apărut informaţii privind interceptarea convorbirilor telefonice ale Cancelarului federal, Angela Merkel de către serviciile secrete ale SUA; Kievul a demonstrat implicarea Rusiei în susţinerea separatiştilor din estul Ucrainei după publicarea unor interceptări ale convorbirilor acestora cu ofiţerii ruşi; relaţiile ruso-americane au avut de suferit după declaraţiile ex-agentului CIA, Edward Snowden referitor la interceptarea convorbirilor telefonice ale lui Dmitri Medvedev, în timpul Summit-ului G-20 care a avut loc la Londra în 2009 etc.

Moldova nu este o excepţie în acest sens, scandaluri legate de interceptarea convorbirilor telefonice izbucnind periodic: ba după plecarea comuniştilor de la guvernare au apărut informaţii despre interceptarea liderilor opoziţiei; ba în 2012-2013 unii politicieni şi oficiali au fost interceptaţi, iar ulterior persoane neidentificate au distribuit aceste interceptări presei; ba acum cîteva zile prin Internet au fost distribuite interceptări ale convorbirilor unor locuitori din regiunea găgăuză privind presupusa lor pregătire în Rusia pentru diverse scenarii în Moldova etc.

Şi dacă în cazul interceptărilor în alte ţări se pune problema cine le efectuează, pe cît de legale sînt acestea, cum ajung să fie publice etc., atunci în Moldova pe nimeni nu interesează aceste detalii. E bine aceasta sau e rău, cred că este o întrebare la care nu există un răspuns unanim în societatea moldovenească. Unii vor spune că nu contează detaliile – e important că, în rezultat, aflăm noi informaţii despre ce mai fac politicienii sau persoanele ce au de a face cu ei. Alţii vor zice că, în condiţiile în care se tolerează încălcări flagrante ale drepturile fundamentale ale omului, Moldova îşi compromite şi puţinele şanse de a ajunge un adevărat stat democratic şi de drept. Vor fi şi dintre acei care vor spune că în structurile de stat e debandadă totală, dacă informaţii operative, aflate în lucru, ajung să facă deliciul publicului şi nimeni nu e atras pentru aceasta la răspundere. Nu exclud că se vor găsi şi dintre acei care vor vedea în toate aceste cazuri confirmări indirecte că structurile de stat sînt la cheremul politicienilor şi nu fac altceva decît să le satisfacă poftele, uitînd de atribuţiile legale pe care le au. Cu alte cuvinte, opinii la această temă vor fi multe, diferite şi contradictorii. În timp ce unii vor aplauda, alţii vor deplînge situaţia în care s-a ajuns la acest capitol. În timp ce unii vor încuraja tot noi şi noi acţiuni de acest gen, alţii le vor condamna. În timp ce unii promova interceptările, alţii se vor feri de acest gen de „informaţii senzaţionale” ca de ciumă. Dar toţi, absolut toţi, chiar dacă nu vor recunoaşte deschis acest lucru, în adîncul sufletului vor şti că nimeni nu le garantează că mîne nu vor fi şi ei „eroii” unui spectacol de acest gen. Politicienii care azi interceptează mîne s-ar putea pomeni interceptaţi; procurorii care fac scurgeri de informaţii de acest gen mîne s-ar putea vedea şi ei figurînd în informaţii similare; jurnaliştii care azi tirajează cu satisfacţie interceptări mîne ar putea ajunge în situaţia în care să-şi implore colegii de breaslă să ignore alte interceptări care-i vor prezenta eventual în situaţii deloc onorabile.

Problema interceptărilor în Moldova, chiar dacă e comună, e percepută de toţi ca una personală. Fiecare se gîndeşte cam în felul următor: atîta timp cît nu mă vitează pe mine, e foarte bine şi chiar e salutabil că se întîmplă aşa ceva, iar dacă mă vizează, atunci e cazul să ne întrebăm în ce stat trăim noi.

Şi atîta timp cît nu există o opinie predominantă în societate la această temă, spaţiul de manevră pentru cei care au făcut din interceptări un instrument de luptă politică, este deschis. Or, situaţia care este îi încurajează să uzeze la greu de oportunităţile pe care le reprezintă noile tehnologii. Şi aici e vorba nu doar de interceptări, ci şi de filmări, fotografieri, urmăriri, alte metode de luptă politică murdare. Acestea sînt procedee de luptă politică eficiente, mult mai eficiente decît promovarea de persoane, echipe, mesaje electorale, soluţii de alternativă etc. Căci, unde e show, loc de raţiune nu există! Asta e, cînd politica o fac amatorii, dar nu politicienii…

Dumitru Spătaru